Intersecţii. Nelly Cozaru: “La Ungheni am şocat pentru prima oară în viaţă lumea”

Nelly Cozaru este una dintre cele mai strălucite actriţe din Moldova. A evoluat cu succes pentru teatrele Luceafărul, Eugen Ionescu şi Teatrul Naţional «Mihai Eminescu». A locuit trei ani la Ungheni unde a absolvit şcoala nr. 1 (actualul Liceu «Mihai Eminescu»). Pe atunci era Nelea Delev, fiica primului secretar al comitetului raional al partidului comunist din Moldova. În prezent,  este profesoară la Academia de Muzică, Teatru si Arte Plastice din Chişinău.
A montat controversatul spectacol «Monoloagele Vaginului», un manifest feminist care a şocat toată lumea, semnat de autoarea americană Eve Ensler, tradus şi în româneşte. Ştirea despre spectacol a provocat protestele unor grupuri de oameni care s-au prezentat membri ai Asociaţiei “Preafericita Matrona”. În consecinţă, acum o lună, spectacolul a fost sistat. Am avut şansa să fiu şi eu prezent la acea “reprezentaţie”din faţa Filarmonicii, unde trebuia să se joace piesa.
Era într-o zi de marţi. Cu mare greu am găsit două bilete. Pe la ora 18.40 am ajuns în faţa Filarmonicii. Foarte multă lume… Chiar multă! Mulţi tineri, oameni de vîrsta a doua. Într-un cuvînt, lume bună.
Toţi vorbeau, discutau, nimeni nu intra. Am aşteptat vreo zece minute, apoi m-am apropiat de intrare. Am zărit un afiş scris de mînă: „Spectacolul este interzis. Returnaţi biletele la casă. Ne cerem scuze. Vă mulţumim”. Foarte interesant.
Doamnele de la intrare erau extrem de supărate şi revoltate: „Gata, nu mai are loc! Nu ştiu. O sunat cineva de la poliţie şi o zis să nu se mai joace. Iaca-aşa, astea cu broboade au reuşit!”. Şi îmi arată spre două femei îmbrobodite ce umblau prin mulţime şi care în scurt timp au dispărut.
Rămîi mască. Nici o explicaţie oficială, nimic. Lumea a început să se revolte.
Deodată, a apărut toată trupa de actori în frunte cu Nelly Cozaru, regizorul spectacolului… Machiaţi cu toţii, derutaţi şi supăraţi… „Spectacolul nu se mai ţine. Cineva a telefonat şi gata… Îmi cer scuze, îmi cer scuze”, tot repeta cu lacrimi în ochi regizoarea…”Şi nu e nimic obscen, nu e nimic vulgar, e, dimpotrivă, un spectacol educativ, sînt atinse anumite teme de care toţi se feresc. Nimic imoral sau satanist, cum am fost acuzaţi”.
Cineva a propus să i se telefoneze primarului de Chişinău Dorin Chirtoacă, mai ales că e tînăr şi ar putea schimba ceva. Nu a răspuns la telefon. Pînă la urmă, s-a anunţat că va apărea din minut în minut viceprimarul Lucia Culev.
Un fapt divers: lîngă brazii de la Filarmonică era postată o maşină de poliţie, iar în preajmă se aflau destul de mulţi poliţişti. Foarte discreţi, de altfel.
A venit şi doamna Culev. Foarte energică, hotărîtă: „Ce se întîmplă, de ce, unde, cum? Aveţi vreo informaţie în scris despre asta?”. S-a apropiat de poliţiştii care ne supravegheau. Aceştia au spus că
nu cunosc nimic. Unul, Eduard, fugea de răspunsuri şi tot repeta obsesiv: „Nu ştiu nimic, nu mă întrebaţi”. Penibil domnul.
Era foarte clar. Totul fusese hotărît din timp, poliţiştii doar urmau să asigure ordinea în cazul în care cineva s-ar fi revoltat. Iar „creştinii” cu broboade şi icoane în mîini nu au mai apărut pe acolo.
Am dat interviuri, ne-am spus opiniile. Nici un rezultat. Pur şi simplu, în Moldova totul se “rezolvă” prin telefon. Toata ţara este condusă prin telefon. Iar lumea ascultă şi se teme de aceste telefoane.
“Monoloagele Vaginului” se va juca în altă sală. Sau în altă ţară
A doua zi, am abordat-o pe Nelly Cozaru pentru un interviu. Atunci am aflat că Ungheniul nu-i este străin. Nu m-am abţinut să-i pun cîteva întrebări şi la acest subiect.
Cînd aţi fost ultima dată la Ungheni şi cum l-aţi găsit?
Am trecut prin Ungheni la sfîrşitul verii. Veneam de la Bălţi. Am revăzut strada unde am locuit, fosta 28 iunie, casa în care am stat. Ungheniul este de nerecunoscut. Totul s-a schimbat, oraşul, oamenii, totul. Am petrecut doar trei ani din viaţă aici, pe cînd eram elevă în  clasa a opta, a noua şi a zecea. La Ungheni am şocat pentru prima oară în viaţă lumea. Îmi amintesc că ni s-a propus să scriem o compunere cu tema: “Ce vreau să devin”. Atunci m-am destăinuit că vreau să fiu actriţă. Poate că unii nu au fost prea surprinşi, căci eram membră a clubului dramatic din şcoală, apăream în scenă. Nimeni însă n-a putut nici măcar presupune că această dragoste a mea pentru scenă mă va duce la facultatea de actorie. Tot la Ungheni am avut parte de prima dragoste pe care am purtat-o peste ani şi, ca dovadă, nu am uitat-o pînă acum.
Păstraţi o amintire vie a Ungheniului?
Da. Au fost ani foarte frumoşi din viaţă… 15, 16, 17 ani. E o vîrstă minunată.
Ce vă mai leagă de Ungheni în afară de amintiri?
Prea puţine lucruri… Corect ai spus, mă leagă foarte multe amintiri: de profesorii de acolo, de clasa în care am învăţat, de colegi. Din cînd în cînd, mi se întîmplă să fiu oprită în stradă şi să mi se spună: «Nu mă recunoşti? Sînt ăla, sînt acea!». Bineînţeles că îmi amintesc şi mă bucur cînd cineva îmi aduce aminte de locurile scumpe mie, care au lăsat o amprentă în sufletul meu. Unul dintre aceste locuri e şi Ungheniul. Nu pot spune că am prieteni acolo. Am doar nişte cunoştinţe, dar cu care, din păcate, vorbim mai mult la telefon decît ne vedem.
Cristian Jardan
Publicat la 9 noiembrie 2007