Orașul Călărași a ajuns la 594 de ani

Imagine: Primăria Călărași

În weekend-ul trecut, orașul Călărași a vibrat la propriu, marcând 594 de ani de la prima atestare documentară.  Timp de două zile, inima orașului a bătut în ritmul muzicii, al sportului de performanță și al emoției culturale, adunând mii de locuitori, dar și oaspeți din orașele înfrățite.

Scena amenajată în Piața Unirii a găzduit un adevărat maraton muzical, care a reunit artiști consacrați și mii de spectatori. Publicul a avut parte de un concert de zile mari, care a împletit tradiția cu modernitatea: concertul de sâmbătă a fost deschis în forță de DJ Petru Moiseev, care a pregătit terenul pentru energia molipsitoare a Liei Taburcean. Duminică, scena a aparținut altor artiști de calibru: mai întâi Orchestra „Ciobănaș” și Ansamblul „Codrenii” au adus spiritul autentic al folclorului, oferind o lecție de identitate culturală, după care momentele de maximă emoție au fost asigurate de vocile calde și inconfundabile ale artiștilor români Paul Surugiu (Fuego), Paula Seling și George Cojocărescu, dar și de prezențele scenice remarcabile ale trupei „Akord”, precum și ale Marianei Mihăilă, Rodicăi Druță-Hamuraru și a lui Ionel Istrati.

„Atmosfera a fost electrizantă. E minunat să vezi cum muzica bună și energia artiștilor ne aduc pe toți laolaltă, indiferent de vârstă”, ne-a mărturisit Elena Stratan, venită de la Nișcani, cu toată familia.

Într-un cadru solemn, în fața unei mulțimi impresionante, a fost adus un omagiu câtorva personalități care și-au adus aportul la dezvoltarea orașului, fiindu-le decernat titlul de „Cetățean de Onoare”: Nicolae Melnic, pentru cei 17 ani de dedicare în slujba cetățenilor din funcția de primar; Alexei Cotelea – mentorul a generații de călărășeni, profesorul de matematică de la Liceul „Mihail Sadoveanu”; dar și Gheorghe Furculiță – sufletul Ansamblului „Codrenii”, omul care a transformat pasiunea pentru dansul popular într-o carte de vizită pentru Călărași.

Pe lângă spectacolul de pe scenă, Piața Unirii s-a transformat într-un imens spațiu al tradițiilor și gusturilor locale. Zeci de meșteri populari din întreaga regiune și-au expus lucrările cu mândrie, oferind trecătorilor ocazia de a admira și cumpăra obiecte de artizanat autentice. În paralel, zona gastronomică a fost un adevărat punct de atracție pentru pofticioși, ademenind vizitatorii cu miros de frigărui și bucate tradiționale, care au completat perfect atmosfera.

Sărbătoarea a fost însă și despre excelență. La Școala Sportivă de Rezerve Olimpice „Constantin Cobîlean”, ediția a 43-a a Turneului Internațional „Cupa Călărași” a demonstrat disciplina și forța viitorilor campioni. În paralel, la Centrul Cultural „Ion Ungureanu”, Festivalul-concurs „Vladimir Dodon” a celebrat măiestria viorii.

Seria manifestărilor dedicate Zilelor Orașului s-a încheiat pe 1 iunie cu cea de-a doua ediție a Cupei Primarului la Minifotbal. Competiția, desfășurată pe complexul de stadioane din preajma Școlii Primare, a reunit echipe de tineri și iubitori ai sportului, oferind un spectacol al ambiției, spiritului de echipă și fair-play-ului. „Să ai parte în același weekend și de campioni la lupte, și de excelență în muzica clasică, și de entuziasmul unei competiții sportive care aduce împreună generații diferite este o dovadă a dinamismului și rafinamentului de care dă dovadă orașul Călărași”, a punctat Jacek Adamski, președintele raionului Brzozów, Polonia.

Pe lângă delegația din regiunea înrudită din Polonia, oaspeți de onoare au fost și reprezentanți din orașele-surori Villefranche (Franța), municipiul Călărași și orașul Covasna (România), care au conferit sărbătorii o notă internațională, consolidând legături de prietenie trainice.

Victor Ambroci, primarul orașului Călărași, a încheiat festivitățile cu un mesaj de unitate: „Faptul că am unit sportul, muzica și recunoașterea valorilor locale sub privirile tuturor oaspeților este dovada că suntem o comunitate puternică, care știe să prețuiască trecutul și să-și construiască viitorul”.

Doinița Țurcanu


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

deneme bonusu veren siteler |
casino siteleri |
şans casino |
vidobet |
vidobet |
vidobet güncel giriş |
vidobet giriş |
casinolevant |
casinolevant |
casinolevant |
şans casino |
şans casino |
casinolevant giriş |
casino şans |
şans casino giriş |
casino levant |
casino şans |
casino şans |
bahislion |
boostaro |
casinolevant giriş |
casinolevant |
casino siteleri |
casinolevant giriş |
şanscasino |
sosyobase |
En Güvenilir Casino |
lisanslı siteler |
vidobet |
vidobet giriş |
casino siteleri |
bahis siteleri |
haber kaldırma |
gamdom |
güvenilir bahis siteleri |
casino siteleri en iyi |
lidyabet |
lidyabet giriş |
lidyabet |
lidyabet giriş |
lidyabet |
lidyabet giriş |
mavibet |
lidyabet |
lidyabet giriş |
mavibet