Călărașiul a găzduit cea de-a 43-a ediție a Turneului Internațional de lupte libere „Cupa Călărași”
Orașul Călărași a găzduit, în perioada 29–31 mai 2026, cea de-a XLIII-a ediție a Turneului Internațional de lupte libere „Cupa Călărași – invită Constantin Cobîlean”, desfășurat în incinta Școlii Sportive Specializate de Rezerve Olimpice „Constantin Cobîlean”.
Competiția a reunit aproximativ 250 de sportivi din șapte țări, precum și 17 echipe din Republica Moldova, transformând Călărașiul într-un important centru al sportului de performanță pentru câteva zile.
Turneul a fost organizat de Primăria orașului Călărași, cu sprijinul Consiliului Raional Călărași și al Direcției Învățământ, Tineret și Sport. Organizatorii au remarcat nivelul ridicat al competiției și participarea numeroasă a sportivilor, care au demonstrat tehnică, disciplină și spirit de fair-play.
Pe parcursul celor două zile de concurs, luptătorii au evoluat pe saltea în confruntări spectaculoase, oferind publicului meciuri de înaltă clasă și momente memorabile.
„Suntem mândri că această competiție, organizată de domnul Constantin Cobîlean, directorul Școlii Sportive de Rezerve Olimpice «Constantin Cobîlean», a devenit un simbol al orașului nostru”, au menționat reprezentanții Primăriei Călărași.
Potrivit organizatorilor, turneul continuă să fie unul dintre cele mai importante evenimente sportive din regiune, contribuind la promovarea luptelor libere și la dezvoltarea tinerelor talente.
La finalul competiției, sportivii care au urcat pe podium, antrenorii și susținătorii acestora au fost felicitați pentru rezultatele obținute și pentru contribuția la succesul unei competiții devenite deja tradiție.
Organizatorii au anunțat că următoarea ediție a Turneului Internațional „Cupa Călărași – invită Constantin Cobîlean” va avea loc în anul 2027.
Expresul



Lasă un răspuns