Munca sezonieră intră în era digitală. Platforma e-Zilier a fost lansată oficial
Republica Moldova a lansat oficial platforma digitală e-Zilier, un nou sistem informațional destinat evidenței și gestionării activităților necalificate cu caracter ocazional. Autoritățile susțin că soluția va simplifica procesul de angajare a zilierilor, va reduce munca la negru și va oferi lucrătorilor acces mai facil la protecție socială.
Noua platformă înlocuiește registrele pe suport de hârtie și permite angajatorilor să înregistreze electronic activitatea zilierilor, inclusiv numărul de ore lucrate și remunerația achitată. Datele vor fi transmise automat către Casa Națională de Asigurări Sociale, ceea ce va permite luarea în calcul a perioadelor lucrate la stabilirea pensiei și a altor prestații sociale.
La evenimentul de lansare, ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru, a declarat că digitalizarea acestui proces reprezintă un pas important în combaterea economiei informale și modernizarea pieței muncii.
„Prin lansarea platformei e-Zilier, ne asigurăm că munca sezonieră nu este doar prestată, ci și recunoscută oficial, oferind transparență și protecție socială. Sistemul digital a devenit activ pe 1 iunie, iar în doar câteva zile au fost deja înregistrați peste 2.000 de zilieri”, a menționat ministra.
Potrivit autorităților, obiectivul este ca până la sfârșitul anului numărul persoanelor înregistrate în sistem să ajungă la aproximativ 6.000.
În prima etapă, platforma este destinată în special sectoarelor agriculturii și silviculturii, domenii în care munca sezonieră este utilizată frecvent. Ministra Agriculturii și Industriei Alimentare, Ludmila Catlabuga, a subliniat că implementarea sistemului nu aduce costuri fiscale suplimentare pentru producătorii agricoli.
„Această platformă nu introduce taxe noi, ci transferă un proces de pe hârtie în format digital. Ea economisește timpul producătorilor agricoli și oferă garanții sociale persoanelor care muncesc în câmp”, a precizat oficiala.
Autoritățile consideră că noul sistem va contribui la creșterea gradului de formalizare a muncii sezoniere și la asigurarea unor drepturi sociale pentru mii de persoane care activează ocazional în agricultură și alte domenii.
Expresul



Lasă un răspuns