Exercițiu internațional de amploare în Republica Moldova. Operațiuni de intervenție vor avea loc și în raionul Ungheni
În perioada 15–19 iunie 2026, Republica Moldova va găzdui exercițiul internațional de teren „MD–EU MODEX 2026”, organizat în cadrul Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene. Activitățile se vor desfășura în mai multe locații din țară, inclusiv în municipiul Chișinău și suburbii, raioanele Ialoveni și Ungheni, unde cetățenii vor putea observa echipe de salvatori, autospeciale și tehnică specializată aflate în misiuni de simulare.
Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, exercițiul va simula gestionarea consecințelor unor inundații majore și va reuni peste 250 de participanți din mai multe state europene. Zilele principale de intervenție sunt programate pentru perioada 16–18 iunie, iar activitățile vor fi desfășurate în regim continuu, 24 de ore din 24.
Scenariul prevede operațiuni complexe de pompare a apei, salvare pe apă, recuperare a victimelor și asigurare a accesului la apă potabilă prin utilizarea unor sisteme mobile de purificare. În cadrul exercițiului vor fi implicate module de pompare de mare capacitate din Polonia și Bulgaria, echipe de salvare cu bărci din România și Croația, precum și un modul de purificare a apei din Germania.
La exercițiu vor participa și experți ai Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene, alături de o echipă de sprijin tehnic din Regatul Țărilor de Jos.
Pentru coordonarea activităților va fi instalată o bază operațională în zona lacului Dănceni din raionul Ialoveni, iar la Costești va funcționa celula de coordonare a exercițiului.
Începând cu 15 iunie, echipele internaționale vor ajunge în Republica Moldova atât pe cale aeriană, cât și terestră, prin punctul de trecere a frontierei Leușeni–Albița, urmând să fie dislocate în zonele stabilite prin scenariul exercițiului.
IGSU precizează că pregătirile sunt deja în desfășurare, iar cetățenii pot observa în teren prezența salvatorilor, pompierilor și a tehnicii speciale. Autoritățile îndeamnă populația să nu se alarmeze, subliniind că toate acțiunile fac parte dintr-un exercițiu planificat și nu reprezintă situații reale de urgență.
Expresul



Lasă un răspuns