Cătălin Spînu a obținut, pentru a 4-a oară consecutiv, titlul de campion al țării

Campionul european la lupte libere, Cătălin Spînu (71kg), discipolul Școlii de Rezerve Olimpice din Călărași, a devenit campion național la lupte libere 2024, scrie realmedia.md.

În cadrul Campionatului Național de lupte, U-23, Cătălin Spînu a luptat cu Robert Constantinov de la liceul cu profil sportiv din capitală, scor 10-0. În următoarea rundă acesta a dispus de Cojucari A. Până în finală acesta a mai trecut de doi adversari, cu același scor 10-0.

În finală adversarul lui Cătălin a abandonat, fiind traumat. În acest context, Spînu a obținut, pentru a 4-a oară consecutiv, titlul de campion al țării, Under 15 de două ori, Under 17 de două ori.

Sportivul originar din Călărași este campion european de la vârsta de 15 ani. Avea doar 7 ani când mama l-a adus la Școala Sportivă Specializată în Rezerve Olimpice din orașul Călărași.

„Astăzi îi sunt deosebit de recunoscător mamei, mai ales pentru faptul că atunci când au existat momente în care eram pe cale să cedez, m-a motivat să lupt pentru viitorul meu. Sportul pentru mine este un lucru foarte mare. Sportul m-a întărit, m-a schimbat mult, iar victoria proaspăt obținută mă motivează să vreau să continui,” a mărturisit Cătălin.

Menționăm că echipa Școlii Sportive Specializate de Rezerve Olimpice “Constantin Cobilean” în cadrul Campionatului Republicii Moldova la lupte libere rezervat U 17 și U 23  ediția 2024, a luat în total 3 medalii de aur, 2 medalii de argint și una de bronz.

Expresul.md


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *