Concursul „Eroina mea” cu zeci de mesaje emoționante. Cine sunt câștigătoarele și eroinele lor?

În această săptămână, EXPRESUL a anunțat pe pagina de Facebook, un concurs online de mesaje „Eroina mea . Prin lansarea acestui concurs ne-am propus să celebrăm femeile puternice și remarcabile din viața noastră, să ne exprimăm aprecierea și admirația pentru eroinele din viața noastră. Am primit zeci de mesaje, toate au trezit emoții puternice, unele chiar până la lacrimi. Ne-a fost greu să le selectăm pe cele mai emoționante două mesaje pe care ne-am propus să le premiem. De aceea, am apelat la ajutorul platformei Woobox.com și ea singură și-a făcut treaba.

Deci, cele două mesaje care au obținut premiile sunt ale Nataliei Popov și Oxanei Bordeianu, pe care vă invităm să le citiți mai jos.

Natalia Popov

Eroina mea este fiica mea – Amelia. În cei 9 ani de când sunt mama ei, ea m-a transformat pe mine și toata familia noastră. Ne-a învățat să iubim pe toți și toate care sunt în jurul nostru. Ne-a învățat că a fi Om e cel mai bun Dar și cea mai mare Responsabilitate. Ea ne face în fiecare zi viața MINUNATĂ! Îi sunt recunoscătoare că ne-a ales pe noi sa îi fim familie!
„Ce zi e astăzi? Am pierdut numărul….aaa….stai așa…e ziua cu numărul 280…!!!
Uraaa! E ziua cea mare! Dar….de ce atât de multe mișcări din exterior? Ce se întâmplă? De ce simt miros de vopsea? Vai, sărmana, în așteptarea mea, da pereții cu vopsea… nu ar trebui sa se odihnească având burta asa mare?!
Am emoții…dar atât de mult îmi doresc această întâlnire…E plăcut, bine și frumos sub inimă, dar cred că în brațe lângă inimă trebuie să fie extraordinar. Gata, acum e acum…
Vrouuum…..se aude un motor…e bizar acest sunet!! E un sunet de un transport mare…Tractor? Camion? Nu mai contează!
Gata! Eu ies! Eu vin! Iată-mă!!!!! Bine te-am găsit lume !!!
Dar……, unde sunt halatele albe? Unde sunt mănușile sterile? Nici foarfece pentru cordon? Nu e nimeni, doar o mașină mare, tata și EA! EA – un înger pe pământ! Îi simt răsuflarea epuizată…îi simt organismul slăbit de durere… îi simt mâinile calde ce m-au cuprins… îi simt căldura hainei sale în care m-a învelit… îi simt pieptul plin de dragoste! Bine te-am găsit EROINA MEA DIN PRIMA CLIPĂ! Și până în ultima!
Totodată,  am ales alte două mesaje, care vor primi câte un premiu simbolic de la Expresul: 

Cristina Ciobanu: 

„În ultimii ani din viață, am înțeles că eroina mea sunt ,Eu”. Da, chiar eu însămi. Ṣtii de ce?

Pentru că atunci când am avut un obstacol – eu singură l-am depăṣit, atunci când am plâns – lacrima tot eu mi-am ṣters-o. Când sufletul meu m-a durut – doar eu am găsit leac pentru el, atunci când am căzut – singurul spijin tot eu l-am dat propriei ființe.

De ce sunt eroina mea? Pentru că am început să mă iubesc mai mult, să mă accept aṣa cum sunt ṣi să am grijă de starea mea de spirit. Dacă mama mă vede împlinită ea este mulţumită de sine, iar dacă copilul meu va avea o mamă fericită, împăcată cu sine ṣi puternică, atunci copilul meu va avea un exemplu frumos de a fi. ,,Fii ṣi tu eroina ta!”.”

Olesea Atamaniuc:

„Eroina mea este scumpa mea fiică – Lavinia. Ea a fost cea care a demonstrat din prima clipă când a apărut pe aceasta lume ca este posibil să lupți ca să obții ceva în această viață. Fiind născută la 33 de săptămâni a demonstrat acest lucru. Atunci când pentru mine mi s-a părut că totul este pierdut Ea a fost cea care m-a învățat să cred că totul este posibil.

Fiind un mic omuleț de 42 cm și 1,800 grame conectată la acele aparate îmi zâmbea și îmi transmitea puterea de a lupa și de a crede în Dumnezeu că va fi totul bine. EA este eroina și luptătoarea mea care zilnic de 10 ani mă învață să ne iubim, să ne respectăm. Ea îmi face fiecare clipă din viață să fie o Minune! Îi sunt recunoscătoare pentru că m-a ales ca eu sa fiu mama ei.”

Restul mesajelor, la fel de emoționante, scrise din interiorul sufletului fiecărei participante le puteți citi pe pagina de Facebook. 

 

 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *