Postul vamal Sculeni a fost inaugurat oficial, după ce au avut loc reparații de reconstrucție și modernizare

Ieri, 7 martie, Postul vamal Sculeni a fost inaugurat oficial după ce au avut loc reparații de reconstrucție și modernizare. Acesta a fost modernizat în cadrul Proiectului „Reabilitarea și modernizarea birourilor vamale de frontieră de pe granița România-Moldova, respectiv posturile vamale Albița-Leușeni, Sculeni-Sculeni și Giurgiulești-Galați” (RMCO), finanțat de Uniunea Europeană și cofinanțat de Guvernul Republicii Moldova și Guvernul României.

La evenimentul de deschidere au participat ministrul Finanțelor, Petru Rotaru, ministrul Afacerilor Interne, Adrian Efros, Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova, Janis Mazeiks, Ambasadorul României în Republica Moldova, Cristian-Leon Țurcanu, reprezentanți ai Serviciului Vamal și ai Poliției de Frontieră, conducerea Autorității Vamale Române, managerii echipelor de proiect, precum și partenerii de dezvoltare.

Oficialii au efectuat un tur prin postul vamal Sculeni, în cadrul căruia au fost prezentate și descrise lucrările de infrastructură realizate.

Astfel, în cadrul proiectului au fost construite 6 piste noi de control vamal. Ca rezultat, sunt disponibile 14 piste (7 la intrare în țară și 7 la ieșire); Pavilioane și copertine; Platforme de scanare și pereți de protecție pentru scanerul mobil; Sistem paratrăsnet; Stații de purificare a apelor uzate și a apelor pluviale; Sistem de aprovizionare cu gaze lichefiate. De asemenea, au fost reabilitate și modernizate drumurile de acces, sistemul de iluminare exterioară, sistemul de marcaj și semnalizare și clădirea administrativă.

Totodată, a fost extinsă de două ori suprafața postului, de la 2,3 ha inițial, până la 4,86 ha în prezent, ceea ce va spori capacitatea operațională și va asigura o infrastructură adaptată la condițiile actuale. Cu sprijinul partenerilor de dezvoltare, postul vamal Sculeni a fost dotat cu echipamente de control vamal modern, inclusiv cu sistemul staționar de scanare X-rąy a mărfurilor și mijloacelor de transport.

Cu suportul financiar al UE, prin intermediul Organizației Internaționale pentru Migrațiune (OIM), a fost implementat sistemul de supraveghere video și au fost instalate panouri informative LED, care vor difuza informații pentru călători privind noua legislație vamală și regulile de traversare a frontierei.

Costul lucrărilor realizate în cadrul postului vamal Sculeni se ridică la 135 362 461 lei (circa 6 944 670 euro.)

Notă: Proiectul a fost finanțat de Uniunea Europeană în cadrul Programului Operațional Comun România-Republica Moldova 2014-2020 și a inclus modernizarea a trei posturi vamale de frontieră: Giurgiulești, Leușeni și Sculeni.   Bugetul proiectului gestionat de Serviciul Vamal a constituit 8 247 348 euro, dintre care 3 214 000 euro au fost acordați sub formă de grant din partea UE, contribuția Guvernului Republicii Moldova fiind de 5 033 348 euro.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *