Escrocheriile sunt deja la ordinea zilei. De data aceasta, moldovenii sunt fraieriți prin e-mail

Imagine: Poliția Republicii Moldova

Un nou tip de escrocherie a luat amploare în Republica Moldova. Inspectoratul General al Poliției (IGP) atenționează cetățenii că pe adresele electronice ale acestora pot parveni mesaje cu conținut fals.

„Pentru a spori credibilitatea escrocheriei, infractorii cibernetici folosesc logourile instituțiilor publice și numele conducătorilor acestora. Aceștia expediază pe e-mail o citație falsă în care destinatarul este acuzat de comiterea unei infracțiuni sexuale. Pentru a nu fi arestat, infractorii solicită de la destinatar informații suplimentare, iar ulterior mijloace financiare. Scopul acestui gen de mesaj fals răspândit în mediul online este de a estorca bani de la victime”, informează IGP.

În acest context, oamenii legii îndeamnă cetățenii să fie vigilenți și să se informeze doar din surse oficiale și dacă au recepționat astfel de mesaje la adresa electronică să sesizeze Poliția.

Amintim, că cetățenii moldoveni erau atenționați anterior că există posibilitatea de a fi fraudați prin mesaje SMS, cum ar fi: ”Coletul a ajuns la depozit, dar nu poate fi livrat”! Acesta este un nouul tip de mesaj primit de moldoveni de la escrocii care vor să îi lase fără bani pe card. Mesajul SMS primit de cetățeni conține informații false despre necesitatea furnizării unor date suplimentare pentru a recepționa un presupus colet care urmează a fi livrat. Mai multe detalii citiți AICI.

Expresul.md


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *