Editorial / Lucia Bacalu: „Legenda Podului Eiffel și potențialii turiști”

Lucia Bacalu

Ori de câte ori se pomenește, în ultima perioadă, de podul Eiffel de la Ungheni, încep să se agite spiritele. Cei mai școliți și citiți sar imediat cu remarcile lor: podul nu a fost proiectat de Gustave Eiffel!

Corect. Nu a fost proiectat de Gustave Eiffel, ceea ce, însă, nu înseamnă că este interzis să-l numim în continuare Eiffel, deși pe unii, nu știu din ce considerente, îi irită acest nume. Cică, i-ar sta mai bine podului respectiv să se numească… „Podul de flori”, în amintirea acelui eveniment măreț de la 6 mai 1990, când, după decenii de interdicții, oamenii de pe cele două maluri de Prut au putut să se reîntâlnească, să se revadă, să se țină în brațe, fără a mai fi supravegheați îndeaproape de soldatul (grănicerul) rus. A fost un moment înălțător, un
moment care a intrat în istorie.

Și totuși, la public a prins „Podul Eiffel”. Nu văd aici nici o tragedie, nici o crimă, așa cum vor unii ultra-patrioți să ne inducă. E o legendă frumoasă, care, în timp, se va șlefui și va dăinui. Partea de istorie își are și ea locul ei și nimeni nu atentează la ea. Să nu ziceți că nu vă plac legendele, care au în ele un pic de mister, un pic de poveste, ficțiune și realitate. Oricine este gata să le asculte, să le citească și să le recitească. Ele, legendele, ne fac viața mai frumoasă dacă vreți.

Deci, vorbeam despre legenda podului Eiffel. A podului Eiffel de la Ungheni. La început, a fost o știre nevinovată despre faptul că podul feroviar de la Ungheni, care leagă cele două maluri ale Prutului, ar fi fost construit după proiectul inginerului francez Gustave Eiffel, care proiectase și Hotelul „Traian” din Iași. Povestea podului a devenit credibilă, dat fiind faptul că Iașul este situat la doar 16 kilometri distanță de Ungheni. „De ce nu ar fi ajuns Gustave Eiffel și pe la Prut?”, s-o fi întrebat unii. Unde mai pui că și păduricea din preajma acestui pod a fost numită de localnici „Parcul francez”. De ce francez? Nimeni nu știe. Dar se leagă armonios cu numele faimosului francez Gustave Eiffel, datorită căruia (chiar dacă, repet, proiectul podului nu-i aparține) numele Ungheniului a devenit mult mai cunoscut, inclusiv peste hotare.
Dacă cineva ar organiza vreun referendum privind numele oficial al acelui teren împădurit, eu aș vota cu ambele mâini să rămână „Parcul francez”. Cu timpul, s-ar putea construi acolo și vreo cafenea în stil francez. Sau altceva.

De ce să nu aducem la Ungheni un pic din suflul Parisului de odinioară, al Franței? Om fi noi mari patrioți și apărători ai autenticității noastre, dar un pic de diversitate nu strică. Și de divertisment.

Podul Eiffel, în care unii au văzut până și Turnul Eiffel răsturnat, a devenit un simbol al Ungheniului, un obiectiv de atracție turistică. De ce să dăm cu piciorul în ceea ce avem, chiar dacă nu e un fapt istoric, ci, pur și simplu, o legendă, un mit?

Pentru a împăca, vorba vine, capra cu varza, autoritățile ar trebui să se gândească să instaleze în preajma acelui pod un panou informativ, prin care vizitatorii să fie informați despre istoria adevărată a podului, dar să nu se uite nici despre legenda acestuia, care e mult mai atractivă pentru public și potențialii turiști.

În scurt timp, vom avea la Ungheni un Centru de Informare Turistică. Sper că cei ce vor munci acolo să aibă grijă cu adevărat de informare și promovare, să caute și să găsească acele elemente unice pentru Ungheni, prin care poți atrage atenția turiștilor. Cu expoziții de desene,
mărțișoare sau târguri ale meșterilor populari deja nu mai atragi pe nimeni. Și nici să inventăm povești nu e nevoie, dar nici să le nimicim pe cele existente nu e cazul, cred eu.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *