Primarul de Călărași ar putea rămâne fără mandat

Sursa foto: Facebook, Ion Olari

Autoritatea Națională de Integritate a stabilit o avere nejustificată de peste 1 milion 500 de mii de lei la primarul de Călărași, Ion Olari și membrii familiei sale. Acesta este cercetat în mai multe cauze penale pornite pe fapte de corupție și care, recent, a fost percheziţionat de ofiţerii Centrului Naţional Anticorupţie.

Actul de constatare se va transmite instanței de judecată în vederea aplicării măsurilor de asigurare necesare și dispunerii încasării în folosul statului a valorii averii nejustificate sau confiscării acesteia”, menționează ANI.

ANI mai menționează că, primarul va fi decăzut din dreptul de a mai exercita o funcție publică sau o funcție de demnitate publică pe o perioadă de 3 ani, cu înscrierea în Registrul de stat al persoanelor care au interdicție de a ocupa o funcție publică sau de demnitate publică.

Reamintim că în dimineața zilei de 31 ianuarie, la Călărași au descins mascații Centrului Național Anticorupție. Astfel, președintele raionului Călărași, Ștefan Bolea, primarul orașului, Ion Olari și șeful Direcției Construcții din cadrul Consiliului raional Călărași  au fost reținuți de CNA și Procuratura Anticorupție, în cadrul mai multor cauze, pornite pe fapte de corupție.  Astfel, potrivit materialelor cauzelor, aceștia sunt suspectați de fraudarea achizițiilor publice, dar și de alte abuzuri, comise în perioada anului 2022.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *