De astăzi creștinii ortodocși de stil vechi au început Postul Crăciunului

Imagine simbol, sursa foto: valentinavdm.ro

Creștinii ortodocși de stil vechi au început astăzi Postul Crăciunului. Acesta îi pregătește pe creștini pentru marea sărbătoare a Nașterii lui Iisus Hristos, transmite expresul.md cu referire la moldpres.md.

Postul Nașterii Domnului este de asprime mijlocie. Timp de șase săptămâni, credincioșii nu vor mânca ouă, carne și lactate. În zilele de sâmbătă și duminică, precum și în cele de mare sărbătoare, creștinii au dezlegare la untdelemn, vin și pește.

Totodată, preoții spun că bătrânii, copiii și cei bolnavi sunt scutiți de rigorile unui regim exclusiv vegetal.

În perioada postului este bine sa fie evitate situațiile conflictuale sau discuțiile in contradictoriu, precum și se cere iertarea tuturor celor care v-au supărat și pe care i-ați supărat, astfel eficiența postului fiind cu mult mai mare.

Spre deosebire de Postul Paștelui, care este unul aspru, pentru că, înainte de Înviere, ne amintește patimile lui Hristos, Postul Crăciunului este o bucurie: bucuria întâlnirii cu Pruncul Iisus, începutul mântuirii noastre.

Acest post ne amintește și de călătoria pe care au săvârșit-o magii din Persia, care au venit să se închine Împăratului Lumii, fiind ghidați de steaua strălucitoare care a apărut atunci pe cer.

Postul va dura până la 6 ianuarie, iar în ajunul Crăciunului, credincioșii nu vor mânca nimic până după-amiază, astfel încât să întâmpine Nașterea Domnului curați sufletește și trupește.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *