Astăzi îl sărbătorim pe Sfântul Dimitrie. Vedeți cum va fi iarna aceasta

Imagine simbol

Sfântul Dumitru, trecut în calendarul ortodox drept Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, este sărbătorit în fiecare an pe 8 noiembrie, iar în tradiția populară, această sărbătoare marchează începutul iernii, transmite expresul.md cu referire la știrileProTV.ro

Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, este cunoscut în popor drept Sfântul Dumitru și este unul dintre cei mai îndrăgiți sfinți din tradiția populară românească.

Cine a fost Sfântul Dumitru

Sfântul Dumitru a trăit în timpul împăraţilor Diocleţian (284-305) şi Maximian (286-305) și a fost fiul prefectului din Tesalonic.

După moartea tatălui său, împăratul Maximian l-a numit pe Sfântul Dumitru guvernator al Tesalonicului și i-a dat poruncă să-i persecute pe creștini. Dimitrie nu a respectat porunca împăratului și a început, în schimb, să propovăduiască credința creștină. Aflând acestea, împăratul a ordonat ca sfântul să fie întemnițat și condamnat la moarte.

La acea vreme, una dintre pedepsele comune pentru creștini era lupta în arenă cu gladiatorii. Potrivit tradiției, Nestor, un tânăr creștin, i-a cerut binecuvântarea Sfântului Dumitru pentru a merge să-l omoare pe Lie, gladiatorul favorit al împăratului și a pune, astfel, capăt luptelor sângeroase din arenă. Sfântul Dumitru l-a însemnat cu semnul sfintei cruci și i-a zis: „Du-te și pe Lie îl vei birui, iar pe Hristos Îl vei mărturisi”.

Prin rugăciunile Sfântului Dumitru, Nestor a reușit să-l străpungă cu lancea pe Lie, iar la finalul acestei lupte, împăratul Maximian le-a poruncit ostașilor să-i omoare pe Nestor și pe Sfântul Dumitru. În ziua de 8 a lunii noiembrie, ostașii au intrat în temnița în care se afla Sfântul Dumitru și l-au omorât cu sulițele.

În noapte următoare, creştinii au luat trupul Sfântului Mucenic şi l-au îngropat, iar deasupra mormântului au zidit o biserică.Se spune, că într-o zi a intrat în această biserică Leontie, prefectul Iliricului, şi s-a vindecat de o boală care îl chinuia de multă vreme. Leontie I-a mulţumit lui Dumnezeu şi Sfântului Mucenic Dimitrie şi a ridicat în loc o biserică mai mare şi mai frumoasă.

Când s-a săpat temelia pentru această construcţie, au fost găsite moaştele Sfântului Dimitrie. Din ele izvora mir frumos mirositor și toată cetatea a fost umplută de mireasma acestuia.

Tradiții și obiceiuri de Sfântul Dumitru

În credinţa populară, anul este împărţit în două anotimpuri: vară şi iarnă. Dacă Sfântul Gheorghe „încuie” iarna şi înfrunzeşte întreaga natură, Sfântul Dumitru desfrunzeşte codrul şi usucă toate plantele. Există credinţă că, în ziua Sf. Dumitru, căldura intră în pământ şi gerul începe să-şi arate colţii.

Printre cele mai frumoase obiceiuri care au loc în ajunul sărbătorii de Sfântul Dumitru sunt „focurile vii”. Potrivit tradiţiei, oamenii de la sate aprind focuri în curți sau pe dealuri, iar cei care sar peste flăcări vor fi sănătoşi întregul an.

În dimineața zilei de Sfântul Dumitru, femeile trebuie să împartă fructe uscate, covrigi, mere și nuci săracilor și copiilor. În anumite zone ale țării, femeile împart grâu fiert în lapte și colivă. Se spune că în ziua de Sfântul Dumitru că nu e bine ca femeile și bărbații să-și pieptene părul, pentru că altfel vor avea necazuri tot anul.

O altă tradiție care spune că cine seamănă usturoiul după ziua de Sfântul Dumitru, nu va avea recoltă în anul următor.

Tot în tradiția populară se spune că cine are datorii, ar trebui să le plătească până la Sfântul Dumitru pentru a-i merge bine tot anul viitor. De asemenea, în unele zone, oamenii tund coama mânjilor pentru ca aceasta să crească lungă și frumoasă.

Sfântul Dumitru este considerat şi patronul păstorilor, ziua lui fiind aceea în care, spune tradiţia, ciobanii află cum va fi iarna. Aceştia îşi aşează cojocul în mijlocul oilor şi aşteaptă să vadă ce oaie se va aşeza pe el. Dacă se va culca o oaie neagră, iarna va fi bună, iar dacă se va culca o oaie albă, anotimpul rece va fi aspru. Un alt mod de a afla cum va fi iarna este acela de a urmări mersul oilor în dimineaţa sărbătorii Sf. Dumitru. Astfel, dacă dimineaţa se va trezi mai întâi o oaie albă, care va pleca spre sud, iarna va fi grea. Dacă se va trezi o oaie neagră şi va pleca spre nord, iarna va fi uşoară.

Ziua Sfântului Dumitru era, pe vremuri, şi o zi a soroacelor. Se terminau învoielile încheiate între stăpânii oilor şi ciobani la San-George, de unde şi zicerea că „la San-George se încaieră câinii, iar la Samedru se sfădesc stăpânii”.

Potrivit altor tradiţii, dacă de Sfântul Dumitru este vreme aspră, iarna va fi bună, iar de va fi vreme bună, toamna va fi lungă şi frumoasă. Dacă luna va fi plină şi cerul acoperit de nori, iarna va fi aspră, cu zăpezi mari.

 

 

 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *