Frizerul Mihai Soruceanu – de la coafurile testate pe sora mai mică, la propriul salon de înfrumusețare

Are 32 de ani și, deja de 16 ani, activează în calitate de frizer. Prin multă muncă depusă și datorită talentului, experienței obținute și pasiunii pentru această profesie, a reușit, în urmă cu un an și jumătate, să-și deschidă propriul salon de înfrumusețare. A izbutit, într-un timp scurt, să transforme salonul într-un spațiu prietenos pentru toți clienții săi – și femei, și bărbați, și copii.

Vorbim de Mihai Soruceanu, un tânăr pasionat de tot ce înseamnă frumusețea părului: tunde, vopsește și coafează podoaba capilară. De asemenea, oferă recomandări în ceea ce privește tratamentul pentru păr, în funcție de structura firului. „Uneori, cel mai bun tratament pentru păr este foarfeca la timpul potrivit”, susține el.

Primul contact cu „frizeria” l-a avut încă din copilărie. Modelul pe care-și exersa abilitățile era sora lui mai mică, pe care o aranja pentru grădiniță: „O mai încâlceam, o trăgeam de păr. Apoi, în clasele mai mari, abilitățile mele de frizer erau testate pe colegele de clasă, ca, mai apoi, și profesoarele să se lase coafate și chiar tunse de mine, chiar dacă, la început, cam stângaci”.

Ca să se dezvolte în acest domeniu, a mers la cursuri de perfecționare timp de jumătate de an, la un salon din Ungheni. „În acest domeniu, permanent trebuie să înveți ceva nou, ca să fii în pas cu tendințele în materie de tunsori”, este convins Mihai.

Deschiderea propriului salon a fost o decizie planificată, mai ales că a dobândit și experiența necesară pentru a face acest pas. „Până acum, am lucrat pentru altcineva, iar acum – lucrez pentru mine. Încet, cu pași mici, însă siguri”, afirmă el. Deviza sa este că tot ce face trebuie să fie făcut pentru client: frumos, comod și accesibil.

Printre clienții săi se numără, în primul rând, fetele și femeile. La început, recunoaște el, s-a confruntat cu o serie de stereotipuri și doamnele îl priveau cu scepticism: „Observam că fie le era rușine să se apropie, fie se gândeau că fac stagierea și nu aveau încredere, optând ca fetele din salon să le deservească. După ce se așezau pe scaunul meu și vedeau, la final, rezultatul, își schimbau părerea”.

Ulterior, prin modul și calitatea de a executa frizura, a cucerit încrederea doamnelor, ele devenind în timp cliente fidele. Mai în glumă, mai în serios, Mihai povestește că unele cliente preferă să nu le spună soților că frizerul lor este bărbat: „Încă este straniu privit de societate că un bărbat este frizer, că el tunde și aranjează părul”.

Observă tot mai des că oamenii renunță la afacerile lor și pleacă peste hotare. Nu este și cazul său. E hotărât să rămână în oraș, ca să continue să ofere unghenenilor servicii de calitate. Îi place ceea ce face și o face cu dedicare, depune suflet și cunoștințe în domeniul pe care-l practică: „Dacă nu mi-ar fi plăcut, cred că eram de mult și eu peste hotare, undeva pe la construcții”.

Echipa lui este formată din trei persoane, care se ajută reciproc cu diferite sfaturi și idei: „Mereu discutăm despre cum pot fi îmbunătățite serviciile, pentru ca, într-un final, clientul să rămână mulțumit”.

Modest din fire, la ai săi 32 de ani, consideră că ceea ce a dobândit de-a lungul anilor este o realizare personală și profesională. Mereu este în competiție cu sine însuși, mereu caută să se informeze cu privire la tendințele care apar în acest domeniu și să se autodepășească pe plan profesional.

Regula lui de bază este că clienții salonului trebuie să rămână mulțumiți de serviciile prestate: „Dacă clientul este mulțumit, atunci și pe noi ne motivează să continuăm ceea ce facem”.


Articolul este realizat în cadrul Proiectului EVA „Promovarea egalității de gen în raioanele Cahul și Ungheni”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de UN Women, în parteneriat cu UNICEF Moldova.

 Părerile și opiniile exprimate aici aparţin autorilor și nu reflectă neapărat punctul de vedere al UN Women, al UNICEF sau al Uniunii Europene.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *