Drumul de ocolire a satului Bahmut a fost deschis pentru circulație. Inaugurarea acestuia se va face peste 2 săptămâni

Sursa foto: Facebook / Veronica Gorea Gîrbu

Drumul de ocolire a satului Bahmut (Călărași), cu o lungime totală de 6 km, a fost deschis pentru circulație ieri, 19 octombrie, în prezența prim-ministrei Natalia Gavrilița și a vice-prim ministeului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu.

Sectorul de drum, construit cu sprijinul Uniunii Europene, este parte a drumului național R1 Chişinău – Ungheni – frontiera cu România. Acesta are două benzi de circulație, podețe, un pasaj pietonal subteran și două intersecții. Lucrările de construcție au demarat în anul 2015, iar valoarea totală a proiectului este de circa 10 milioane de euro, bani acordați sub formă de grant de Uniunea Europeană prin Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD).

„Pentru noi este important să construim drumuri calitative în fiecare localitate, iată de ce după o perioadă de tergiversare a procesului, proiectul a fost preluat de Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale. Astfel, proiectul de construcție a fost deblocat, iar lucrările au fost finalizate într-un an”, a menționat Natalia Gavrilița.

În urma implementării proiectului a fost construită partea carosabilă, fiind utilizate peste 12 mii de tone de asfalt, și sistemul de drenaj care permite evacuarea apelor pluviale. De asemenea, în vederea organizării circulației rutiere și creșterii nivelului de siguranță pentru participanții la trafic, au fost instalate peste 100 de indicatoare rutiere și aplicate peste 3000 de metri pătrați de marcaj rutier.

Inaugurarea centurii va avea loc după ce vor fi finalizate lucrările, care vor mai continua încă două săptămâni. Aceasta va fluidiza considerabil fluxul de transport care traversează localitatea.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

deneme bonusu veren siteler |
casino siteleri |
şans casino |
vidobet |
vidobet |
vidobet güncel giriş |
vidobet giriş |
casinolevant |
casinolevant |
casinolevant |
şans casino |
şans casino |
casinolevant giriş |
casino şans |
şans casino giriş |
casino levant |
casino şans |
casino şans |
bahislion |
boostaro |
casinolevant giriş |
casinolevant |
casino şans |
casinolevant giriş |
şanscasino |
sosyobase |
En Güvenilir Casino |
lisanslı siteler |
vidobet |
vidobet giriş |
casino siteleri |
bahis siteleri |
haber kaldırma |
gamdom |
güvenilir bahis siteleri |
casino siteleri en iyi |
bahis siteleri |
yatırımsız deneme bonusu veren siteler |
deneme bonusu veren yeni siteler |
hoşgeldin bonusu veren siteler |
deneme bonusu veren siteler |
yatırımsız deneme bonusu veren siteler |
deneme bonusu veren yeni siteler |
hoşgeldin bonusu veren siteler |
deneme bonusu |
deneme bonusu