În 25 de ani, Republica Moldova a fost condamnată la CtEDO de 568 de ori. Care sunt cele mai încălcate drepturi

Architect : Richard Rogers Partnership

Astăzi, 12 septembrie 2022, se împlinesc 25 de ani de când Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO) examinează plângerile depuse împotriva Republicii Moldova. În context, Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM) a sintetizat într-un document toate încălcările comise de țara noastră, trecând în revistă tipurile de violări și Hotărârile de condamnare a Republicii Moldova.

În total, statul a fost condamnat de 568 de ori în urma constatării a 730 de violări ale drepturilor omului. Cele mai multe constatări vizează încălcarea dreptului la un proces echitabil. Autoritățile Republicii Moldova au admis de 229 de ori încălcarea acestui drept, protejat de Articolul 6 din Convenție.

Acesta este urmat de încălcarea Articolului 3 din CEDO care prevede interzicerea torturii. Reprezentanții statului au neglijat această prevedere în 171 de cazuri. De asemenea, dreptul la libertate și siguranță a fost încălcat de 106 ori, iar dreptul la respectarea vieții private și de familie a fost violat în 43 de cazuri.

„Sinteza elaborată de CRJM reprezintă un efort analitic cu scopul de a sensibiliza societatea, de a respecta drepturile omului, dar și de a  spori nivelul de informare a specialiștilor despre cauzele moldovenești. Ne dorim foarte mult ca această jurisprudență să faciliteze aplicarea standardelor CtEDO la nivel național și să contribuie la prevenirea unor violări similare”, a declarat Daniel Goinic, directorul Programului Drepturile Omului din cadrul CRJM.

Sinteza a fost elaborată în baza studierii jurisprudenței CtEDO în cauzele moldovenești disponibile în baza de date HUDOC a Curții. Violările au fost sistematizate într-un tabel, în funcție de articole și tipurile de violări constatate. În tabel, la fiecare categorie, sunt menționate toate hotărârile în care a fost constatată o violare de același tip.

Menționăm că, începând cu anul 2010, CRJM a analizat activitatea CtEDO în cauzele moldovenești, elaborând note analitice pentru fiecare an separat: 2010, 2011, 2012, 2013, 2014, 2015, 2016, 2017, 2018, 2019, 2020, 2021.

Vedeți aici documentul: Sinteza-Violarilor-CEDO-de-catre-RM (1)


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *