Liceenii de la ”Elada” au obținut primul loc la un concurs național de fizică din România

Sursa foto: Dorel Nicoara

La începutul lunii iulie, un grup de elevi din cadrul Liceului „Elada” de la Măcărești, au participat la Concursul Național de Fizică ”Universul Einstein” din România, unde au reușit să obțină primul loc la secțiunea Liceu.

Evenimentul a avut loc la Palatul Copiilor din Bistrița Năsăud. Pe parcursul a două zile au fost desfășurate mai multe activități: o conferință interactivă cu tematica ”Provocări și tendințe în fizica secolului XXI”, ținută de profesorul Silvestru Sorin Popescu, dar și două excursii – la Lacul Colibița și Casa memorială a lui Liviu Rebreanu și George Coșbuc.

De asemenea a avut loc strângerea unui fond de 1700 volume de carte pentru Liceul „Elada” și donarea acestora delegației care a venit de la liceu. La strângerea acestor cărți au participat toți profesorii Palatului Copiilor Bistrița, dar și alți donatori.

Toate aceste activități fac parte din cadrul Proiectului Internațional ”Cultură și civilizație pe cele două maluri ale Prutului” care va continua și în următorii doi ani. Acest proiect este coordonat de Școala Gimnazială Prisăcani în parteneriat cu Liceul ”Elada” Măcărești și Palatul Copiilor Bistrița. Alte două activități se vor desfășura în luna august la Școala Gimnazială Prisăcani, după care la Liceul ”Elada” din Măcărești. Proiectul de parteneriat a fost semnat de reprezentanții celor trei instituții la începutul săptămânii trecute.

Potrivit organizatorilor acesta este unul inedit pentru că activitățile sunt diverse și sunt abordate interdisciplinar și transdisciplinar.

Editor: Gabriela Boxan


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *