Episodică sau cronică? Fuga voluntară a copilului de acasă, explicată de specialiști

Datele Inspectoratului de Poliție Ungheni arată că în anul 2021 au fost înregistrate 13 cazuri de abandon de domiciliu sau din instituțiile sociale, în care sunt implicați 14 copii – într-un caz, e vorba despre doi frați. „Din 13 cazuri, 2 cazuri sunt de dispariție a copiilor, iar restul 11 cazuri sunt fuga voluntară de la domiciliu din diferite motive, precum dorința de libertate, neglijare din partea reprezentanților legali, lăsarea copiilor în grija bunicilor sau altor rude care nu fac față necesităților copiilor”, ne spune Vasile Burlacu, șeful Secției Securitate Publică a Inspectoratului de Poliție Ungheni.

Din cei 14 copii care și-au abandonat domiciliul, 5 sunt băieți și 9 sunt fete. De cele mai multe ori, vârsta copiilor variază între 8 ani și 17 ani. Este important de precizat că nici unul dintre ei nu a fost implicat în comiterea de contravenții sau infracțiuni. La fel, cel puțin potrivit datelor oficiale, nici unul dintre copii nu a fost victimă.

În primele cinci luni ale anului 2022, au fost înregistrate șapte cazuri de plecare voluntară a copiilor de la domiciliu sau din instituțiile sociale. Unul dintre acești copii este dat dispărut.

Problemele de acasă și neputința de a gestiona corect emoțiile pot influența decizia copilului de a fugi de acasă

„Fuga voluntară de acasă este, cu părere de rău, un fenomen des întâlnit la noi în țară”, afirmă Tatiana Lupan, psihologă în cadrul Direcției Generale Asistență Socială și Protecție a Familiei Ungheni. Potrivit ei, copiii percep „fuga de acasă” ca o soluție pentru o problemă de care se ciocnesc – o notă joasă la școală și le este frică de reacția părinților, violență în familie și părinți consumatori de alcool, neglijare. Cel mai frecvent, mai spune psihologa, copiii se confruntă cu probleme ce țin de gestionarea emoțiilor, cum ar fi tristețea, furia, vinovăția, dezamăgirea. „Pentru ei, fuga de acasă reprezintă singura scăpare și soluție pe moment, fără a conștientiza pericolul la care se expun. În asemenea situații ei sunt vulnerabili și pot cădea cu ușurință în plasa răuvoitorilor”, adaugă Tatiana Lupan.

Motivele și factorii care îl fac pe copil să plece de acasă

Ignorarea, neînțelegerea de către părinți sau tutori, critica și așteptările mult prea mari față de reușitele copiilor cresc șansele ca minorii să caute și să găsească un alt anturaj, care să le ofere ceea ce nu primesc acasă. „În acel anturaj copilul își poate exprima emoțiile, caută persoane de vârstă apropiată, dar și  interese comune. Ei caută cercul de prieteni în care să se simtă în siguranță sau în care să fie apreciați și ascultați. Într-un cuvânt, copiii pot găsi un refugiu sau o alinare în alt anturaj decât cel care e acasă”, mai spune Tatiana Lupan, care enumeră și câțiva factori care pot sta la baza unui asemenea comportament: „Mulți dintre părinți sunt plecați la munci peste hotare, iar copiii rămân în grija buneilor, rudelor, tutorilor și, uneori, ei nu se simt ascultați și înțeleși pe deplin. Alt factor ar putea fi abandonul școlar sau atunci când copilul nu reușeșește, din punct de vedere cognitiv, să obțină unele reușite școlare. Din această cauză ajunge să se subestimeze și nu este atent la ore. Astfel, fiind în permanență certat, în loc să fie ajutat de către părinți, poate recurge la acest gest”.

Fuga de acasă poate fi de două tipuri: episodică și cronică. Când copilul a fugit doar o singură dată (episodic) pentru că i s-a întâmplat ceva, acest gest poate fi interpretat ca o reacție de răspuns. Atunci însă când devine un obicei, pentru a-și câștiga autoritatea, fuga devine cronică. „Odată ce au reușit să obțină ceea ce își doreau prin fuga de acasă, copiii încep prin a-și manipula și șantaja emoțional părinții: dacă nu-mi cumperi ceva, fug de acasă. Și uneori exact asta fac, pentru a obține ceea ce și-au pus în plan, evitând astfel responsabilitatea”, exemplifică Tatiana Lupan.

 Violența în familie, consumul abuziv de alcool de către unul sau ambii părinți predispun copiii la „evadare”

Pentru copil, nu doar să vadă asemenea comportamente antisociale din partea părinților, dar și să le trăiască periodic este un stres. „Să vezi permanent un părinte care consumă alcool, care poate fi și violent, nu este ușor pentru psihicul copilului. Desigur că în acest caz copilul va încerca să caute un refugiu, un loc unde se va simți în siguranță și în liniște. Copilul percepe fuga de acasă ca pe o portiță de salvare, pentru a scăpa de coșmarul care se petrece în propria-i casă, familie”, continuă Tatiana Lupan.

Vârsta la care copiii sunt mai vulnerabili la „evadări”

Preadolescența și adolescența sunt vârstele critice în care copiii încep să-și găsească cercul lor de prieteni și de interese și tind să petreacă mai mult timp în anturajul în care se simt mai liber.

De cele mai multe ori, anume în cercul semenilor lor ei se simt înțeleși și apreciați, în timp ce acasă se poate întâmpla să nu mai găsească limbaj comun cu părinții. „În asemenea cazuri părinții ar trebui să-i apropie și să le înțeleagă nevoile, să le ofere un climat favorabil dezvoltării și nu în ultimul rând, să comunice și să-i asculte, deoarece comunicarea este un factor de importanță majoră în orice situație”, mai spune psihologa. Ea adugă că un rol cheie îl are disciplina și stabilirea unor reguli de către părinte, care să fie respectate de către ambii.

Ce ar putea face părinții ca să evite fuga voluntară de acasă a copilului

De regulă, copiii care planifică să fugă de acasă manifestă un comportament deviant, care ar putea fi un semnal către părinți. Ei pot fi agresivi și folosi un vocabular vulgar în comunicarea cu părinții și profesorii, pot recurge la amenințări și la minciuni. De asemenea, un indiciu ar fi faptul că dispar banii din casă. Acest fapt ar trebui să ridice semne de întrebare, iar părinții să întreprindă ceva ca situația să nu degenereze. „Pentru a evita fuga de acasă aș recomanda, primul rând, părinților să petreacă mai mult timp de calitate împreună cu copilul – cel puțin 15 minute zilnic, in care să desfășoare împreună diverse activități. În acel moment copilul se simte apreciat, iubit, înțeles și, cel mai important, nu se simte singur. Copilul trebuie să te simtă că ești acolo pentru el, atât fizic, cât și emoțional”, susține Tatiana Lupan.

Recomandări pentru situația în care părintele a constatat că copilul a plecat de acasă

Psihologa accentuează că părinții trebuie să cunoască cercul de persoane cu care socializează și își petrece timpul propriul copil, dar și să noteze numerele de telefon sau adresele unora dintre prieteni. În cazul în care copilul nu este de găsit nicăieri, nici măcar în locurile pe care le frecventează de obicei, ar trebui să apeleze la poliție. Potrivit lui Vasile Burlacu, părinții sau tutorii trebuie să prezinte datele care să ajute la depistarea copilului (semnalmente, semne particulare – semne vizibile, cicatrici, tatuaje -, caracteristicile vestimentației, o fotografie recentă).