La Sculeni. Alexandru Ciuvaga / Din memoriile urmașilor celor deportați

Alexandru Ciuvaga

Alexandru Ciuvaga, profesor de istorie din Sculeni

„O întrebare retorică „Cât trăiește un om? Răspuns: Atât timp cât de el își amintesc urmașii”

Doar în felul acesta, putem să ținem aprinsă candela memoriei pentru cei, care au suferit pe nedrept. Au fost duși, în Siberia de gheață, și cine erau acești strămoși ai noștri? Cei mai buni oameni gospodari, care au știut prin munca lor să-și facă o casă, să aibă o situație materială, obținută prin muncă. Li s-au incriminat că foloseau muncă străină, lucrul acesta era doar un motiv pentru a fi implicați în evenimentele pe care le comemorăm acum – despre deportări.

Aș vrea să punctez aici, indiferent de faptul că suntem istorici sau nu, în afară de faptul că avem printre strămoșii noștri oameni care au suferit sau nu, noi suntem datori ca, copiilor, nepoților noștri să le spunem, să le explicăm ce a însemnat deportarea și prin ce au trecut oamenii nevinovați. Pentru că, doar oferind exemple concrete, putem să trezim în inima celor tineri, un respect față de sacrificiul pe care l-au făcut înaintașii noștri.

Deseori vorbeam cu copiii mei și le spuneam că noi, de fapt, suntem o semință de „neam deportat”. Nu vorbesc despre „neam” ca popor, ci ca familie. Fratele bunelului meu din Sculeni a fost deportat în Siberia, doi frați ai bunelului meu din Medeleni și familiile lor, au fost deportați în Kazahstan și Siberia, buneii soției mele au fost deportați.

Chiar zilele trecute, soția îmi povestea că în casa bunelului ei a fost organizată o grădiniță de copii. Și, când ei s-au întors, după ani, treceau și se uitau la casa lor. Da, acolo se auzeau râsete de copil, dar acolo, lor nu le era a râde, deoarece au venit și nu li s-a dat măcar o parte din camera în care să stea la adăpost. Au început, din nou, să facă o casă.

Toate lucrurile acestea adunate grămadă, picătură cu picătură, ceea ce facem cu elevii noștri, ceea ce ar trebui să facem și acasă – să nu lăsăm să se stingă memoria de oamenii care au suferit.

Nu am frecventat grădinița. Iar deseori plecam la bunelul în fiecare dimineață și până a începe școala, el îmi povestea multe lucruri despre istoria familiei noastre. Atunci când doi frați ai lui au fost deportați, el a scăpat. Spunea că, era un om, să-i zicem om din comitet care, de dragul banilor l-a șters de pe listă. Bunelul a vândut calul și i-a dat banii lui, iar în felul acesta, eu am avut fericirea să mă nasc în Basarabia și nu îndeva în Kurgan. Toate lucrurile acestea cer de la noi, un lucru imperativ, pe care trebuie să-l ținem în atenția noastră. „Să nu uităm! Nu avem dreptul să uităm. Să facem tot ce ne stă în puteri, ca tineretul să știe cele întâmplate și ceea ce se referă la oamenii apropiați nouă.”

Reamintim că săptămâna trecută, la Sculeni s-a desfășurat cea de a treia ediție a Conferinței științifice de istorie și cultură locală, cu genericul „Deportările staliniste în localitățile raionului Ungheni”, în care urmașii celor deportați și-au amintit și au povestit din istoriile rudelor apropiate.

 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *