Grație Uniunii Europene, au fost deschise opt Centre de Informare Turistică, șapte în regiunea Centru a Republicii Moldova și unul în România

Foto ADR Centru, de la încheiere proiectului

Opt centre de informare turistică, în șapte regiuni ale Republicii Moldova, și unul la Galați, Romînia, au fost deschise recent, cu ajutorul Uniunii Europene.

Acestea au fost deschise în cadrul proiectului „MuseumInfoTur – Valorificarea și sporirea vizibilităţii patrimoniului cultural și istoric în cadrul rețelei transfrontaliere de muzee – Centre de Informare Turistică”, implementat de Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Centru, în parteneriat cu Asociația de Dezvoltare a Turismului în Moldova (Republica Moldova) și Asociația de Cooperare Transfrontalieră „Euroregiunea Dunărea de Jos” (România) și finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Operațional Comun România – Republica Moldova 2014 – 2020, finanțat de Instrumentul European de Vecinătate (ENI) în valoare de 98,910.00 euro și co-finanțat de țările participante la program.

Menirea acestor centre este de a crește vizibilitatea patrimoniului transfrontalier cultural și istoric al Regiunii Centru, Republica Moldova, dar și al județului Galați, România.

„Ideea de proiect a apărut în urma cooperării dintre ADR Centru și Asociația de Dezvoltare a Turismului din Moldova, când a fost elaborat Programul Regional Sectorial în domeniul creșterii atractivității turistice în Regiunea de Dezvoltare Centru, în 2017. Acolo am stabili șapte zone turistice la Călărași, Criuleni, Anenii Noi, Orhei, Strășeni, Șoldănești, Rezina”, a declarat Lilia Țurcan, manangera de proiect, după care a mai adăugat: „Și, o dată lansat acest apel în cadrul Programului Operațional Comun România – Republica Moldova, am decis că aceasta este o oportunitate bună de a dezvolta în ariile determinate niște Centre de Informare Turistică pe lângă muzeele locale, așa cum am văzut în practica europeană”. Astfel, a fost găsit un partener din Romînia, cu care ADR Centru a colaborat anterior și, împreună, au purces la realizarea acestui obiectiv comun de valorificare a potențialului turistic în cadrul unei rețele unice.

De subliniat că, în cadrul proiectului, aceste Centre de Informare Turistică au fost dotate cu mobilier, televizoare și panouri informative, a fost creat un profil al destinațiilor turistice majore din arealul proiectului, pentru a fi determinate mai multe trasee turistice comune și în același timp pentru stabilirea unor programe excursioniste. Tot aici a fost elaborat un spot video de prezentare a rețelei de informare turistică, care va fi promovat pentru a atrage cît mai mulți turiști în Regiunea Centru.Muzeele au rolul nu numai de a promova patrimoniul muzeal dar și de a promova turismul local. În urma proiectului am creat 5 trasee turistice noi, unul în orașul Orhei și alte 4 în raion”, ne spune Rita Colesnic, directoarea muzeului din Orhei, menționând că acest proiect a fost unul binevenit pentru Orhei. Potrivit ei, în urma proiectului a crescut numărul de vizitatori. ”Am întărit legăturile de parteneriat cu muzeele din Regiunea Centru”, a mai adăugat ea.

Și Efimia Luca, directoarea muzeului din Strășeni a subliniat că acest proiect a fost unul binevenit pentru raion, mai ales că, fiind variat în diverse atracții turistice, raionul Strășeni necesita crearea unui astfel de Centru de Informare Turistică. „Mai mult ca atât, acesta fiind creat în cadrul muzeului, va deschide accesibilitatea culturii și istoriei locale către mai mulți vizitatori, dornici de a-și largi orizonturile”, a subliniat Efimia Luca, după care a mai adăugat: „Doresc ca acest spirit de conlucrare și colaborare în rețeaua creată să continuie și în alte proiecte de viitor, iar instituțiile noaste să aibă o prodigioasă activitate și un parteneriat durabil cu colegii noștri din Galați”.

De menționat că în cadrul proiectului a fost elaborat și un brand comun al rețelei, precum și un ghid al destinațiilor turismului cultural transfrontalier din Republica Moldova și România, în localitățile parte a proiectului.

Un alt punct important al proiectul îl constituie modernizarea platformei IT de promovare a produselor turistice din destinațiile remarcabile din arealul proiectului. „Ramura de turism are nevoie de susținere pentru că, muncind cu specialiștii din teritoriu, în cadrul acestui proiect, am înțeles că avem cu ce ne mândri, iar Centrele de Informare Turistică vor veni în sprijinul vizitatorului, oferindu-i informații veridice despre ce, unde și cum se poate la cele mai originale destinații din regiune”, a conchis Lilia Țurcan.

NOTĂ: Perioada de implementare a proiectului transfrontalier MuseumInfoTur a fost 14 aprilie 2020 – 13 mai 2022 și a prevăzut crearea Centrelor de Informare Turistică în cadrul muzeelor din: Călărași, Criuleni, Mereni, Orhei, Strășeni, Șoldănești, Rezina și Galați (România).


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *