Săptămâna trecută, a fost inaugurat noul edificiu al Unității Salvatori și Pompieri din Ungheni

O nouă „casă” pentru pompierii și salvatorii din raionul Ungheni. Pe 6 mai a avut loc inaugurarea noului edificiu al Unității de salvatori și pompieri, construit din temelii.

Astfel, Unitatea de Pompieri din Ungheni devine al 13-lea proiect de reconstrucție realizat cu suportul financiar oferit de către poporul american „Asigurare unor condiții decente de activitate este foarte importantă, deoarece crește calitatea serviciilor acordate cetățenilor, intervenții promte și operative, profesioniste, un grad de siguranță înalt oferit comunității în caz de situații de urgență și excepționale. Proiectul realizat are un rol social important”, a afirmt Alexandru Oprea, șeful Inspectoratului General al Situațiilor de Urgență.

Edificiul este amplasat strategic și utilat cu mai multe încăperi multifuncţionale, birouri de lucru, boxe pentru păstrarea tehnicii de intervenţie în situaţii excepţionale, dar şi săli de conferinţă şi instruiri, dar și un teren de sport. Construcția noului edificiu a fost posibilă datorită suportului financiar al poporului american, dar și implicării financiare a autorităților locale. Astfel, va fi asigurată siguranța oamenilor în prevenirea și lichidarea situațiilor de risc pentru locuitori din cele 72 de localități a raionului Ungheni, dar și a raioanelor din vecinătate.

Evenimentul a debutat cu onorarea simbolicii de stat atât a Statelor Unite ale Americii, cât și a Republicii Moldova.

Excelența Sa, Kent D. Logsdon, ambasadorul Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova, prezent la eveniment, a specificat că acest edificiu va permite salvatorilor și pompierilor ce își desfășoară activitatea, să acționeze mai eficient în situații de urgență naturale sau tehnogene. De asemenea, ambasadorul a mai afirmat că, ajutorul financiar din partea guvernului SUA pentru implementarea acestuia a fost rezultatul implicării membrilor comunității care și-au dedicat timpul, abilitățile și eforturile pentru finalizarea construcției edificiului la timp și cu succes. „Acest proiect implementat în comun este un simbol al legăturilor între SUA și RM și arată ce putem realiza împreună”, a subliniat Excelența Sa.

Iar Ana Revenco, ministra afacerilor interne, prezentă și dânsa la inaugurare, a remarcat că ridicarea acestui sediu dovedește că ajutorul guvernului SUA este îndreptat spre nevoile oamenilor și spre sporirea gradului de profesionalism a celor care beneficiază de un astfel de suport. „Mă bucur că azi, după atâta efort, peste 60 de angajați – o mare echipă a inspectoratului, vor avea facilități care îi vor ajuta să intervină mai operativ în caz de nevoie, atât în raionul Ungheni cât și în raza raionalelor vecine. Și desigur că, sunt disponibili să intervină în ajutor și pentru vecinii de peste Prut”, a specificat ministra.

Iar cheia – simbol pentru noul edificiu a fost înmânată lui Sergiu Postolachi, șeful Direcției Situații Excepționale Ungheni, de către Kent Logsdon, ambasadorul SUA. Totodată, salvatorii ungheneni au primit în dar și un câine de salvare din partea Direcției Regionale Căutare – Salvare Nr.1.

Spre final, înalții oficiali și oaspeți prezenți la eveniment, au făcut un tur pentru a se familiariza cu încăperile de serviciu a noului edificiu. Mai apoi, au asistat la exercițiile demonstrative unde pompierii și salvatorii ungheneni au aplicat tehnica și echipamentul din dotare. Ulterior, au fost implicați și în acțiuni de plantare a aborilor, dar au fost și suporterii unui meci amical, desfășurat pe mini-stadionul de fotbal de pe teritoriul unității, de către două echipe de copii din cadrul Liceului „Mihai Eminescu” din Ungheni.

 

Tatiana Tesliuc

 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *