Mai mulți părinți din orașul Călărași și-au expus nemulțumirea față de sistarea activității grădinițelor în lunile de vară

Imagine simbol. Din arhiva redacției

Din momentul în care, la Ședința Consiliului orășenesc Călărași din data de 25 martie 2022 a fost luată decizia de a închide toate grădinițele din oraș în perioada 1 iunie – 15 iulie 2022, mai mulți părinți au cerut primăriei ca să o mai revizuiască.

Nemulțumiți de inițiativa primăriei de a închide concomitent toate grădinițele pentru o lună și jumătate, părinții au lansat o petiție online în care menționează că sunt împotriva acestei vacanțe și au cerut explicații de la autorități. După ce petiția a fost înregistrată la primărie, a fost instituită o comisie formată din specialiștii de acolo, consilieri, reprezentanți ai grădinițelor, dar și ai altor instituții conexe. Astfel, sala de ședințe a primăriei s-a umplut luni, 11 aprilie de părinți care au venit hotărâți să-și facă dreptate.

În cadrul ședinței părinții s-au plâns pe faptul că nu au cu cine să își lase copiii și că nu pot să își ia concedii atât de mari. Propunerea lor comună a fost ca pe durata sistării activității grădinițelor, autoritățile publice locale şi conducerea instituțiilor să asigure încadrarea copiilor în instituții apropiate, oferind alternative. Așa că pe seama autorităților ar rămâne acum contactarea instituțiilor apropiate, din raza unității administrativ-teritoriale, care funcționează în perioada respectivă şi pot prelua acești copii.

Potrivit autorităților, perioada de vacanță s-ar fi stabilit în urma consultării părinților. Doar că mai mult de jumătate dintre părinți s-au arătat împotriva acestei decizii. Cu toate astea, la ședința din 25 martie doar un consilier a votat împotrivă, iar alții trei s-au abținut de la vot, astfel că decizia a trecut.

Este pentru prima oară la Călărași când se insistă pe închiderea instituțiilor preșcolare pe o asemenea perioadă îndelungată. Anterior copiii stăteau în vacanță în primele două săptămâni de vară, când se făceau reparații, după care reveneau cu toții în instituție. În acest an însă, motivele invocate de primărie și directorii grădinițelor s-au înmulțit. Potrivit primarului Ion Olari, primul și cel mai important argument este deficitul bugetar de un milion de lei care s-a creat din cauza creșterii prețurilor la facturile de întreținere, dar și la alimente. „Decât să ne pomenim în luna decembrie că nu mai avem cu ce achita facturile, mai bine închidem vara grădinițele pentru o lună și jumătate, atunci când e perioada concediilor, copiii pot fi duși la bunici sau pot rămâne în grija fraților mai mari care sunt în vacanță”, a declarat Ion Olari, primarul orașului. Un alt motiv invocat a fost faptul că educatorii nu beneficiază de concediu integral, ci de maximum 2 săptămâni consecutive, iar personalul care înlocuiește trebuie salarizat, așa precum prevede Codul Muncii, iar cheltuielile cresc. În plus, lipsa unei vacanțe pentru întreg personalul instituției de educație timpurie pune managerul în situația de a se descurca cu greu pentru a face înlocuirile ce se impun.

Prezentă la ședința de luni, Ala Țurcan, specialist principal al Oficiului Teritorial Ungheni al Cancelariei de Stat, a declarat public că decizia Consiliului orășenesc privind sistarea grădinițelor va fi întoarsă spre re-examinare Consiliului orășenesc, deoarece se încalcă niște norme prevăzute de legislație. „Este cert că nu toate instituțiile de educație timpurie dintr-o localitate își pot sista concomitent activitatea, ci alternativ, pentru a le oferi părinților posibilitatea de a-și duce copilul la o altă grădiniță. Așa se practică și în celelalte centre raionale și așa ar fi corect să se întâmple și la noi”, a declarat Ala Țurcan.

Urmează ca primăria să își revadă decizia și să convoace o nouă ședință a consiliului pentru a hotărî cum se vor desfășura lucrurile în continuare.

Doina Harea


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *