O familie din Leordoaia și-a pus pe roate o afacere în lemnărit

În fotografie: Natalia Samoilova-Nicoriuc în dreapta) cu Zinaida Țurcanu, vicepreședinta raionului Călărași în stânga)

Începutul pandemiei de Covid-19 i-a prins pe soții Nicoriuc acasă, la Leordoaia. Reveniți în țară după ani buni petrecuți peste hotare, cei doi au decis să rămână la Călărași și să încerce să-și pună pe roate o afacere proprie.

Sergiu este de meserie profesor de sport, iar Natalia a absolvit facultatea de turism. Decizia de a-și dezvolta o afacere în lemnărit au luat-o fără a sta prea mult pe gânduri. Sergiu, căruia de mic i-a plăcut să cioplească în lemn și să fac obiecte deosebite, era la început mai puțin încrezător în reușita afacerii, dar a fost susținut în toate de soția sa, care l-a încurajat să facă ceea ce îi aduce plăcere. Acum meșterul execută orice lucrare, în funcție de necesitățile oamenilor, iar din mâinile lui ies adevărate obiecte de artă în stil tradițional. Toate lucrările sunt exclusiviste, fiind realizate după imaginația lui.

”Acum doi ani, când a început totul, am făcut lucrări de dimensiuni mai mici, pe care le-am oferit cadou rudelor și prietenilor. Prima comandă mai mare pe care am reușit să o preluăm a fost un leagăn, iar apoi au urmat multe alte diferite lucrări”, ne-a povestit capul familiei Nicoriuc.

Soția sa, Natalia, e cea care se ocupă intens de promovare. ”Atunci când oamenii s-au pomenit închiși în propriile ogrăzi din cauza virusului, mulți dintre ei au început să își renoveze locuințele, să facă îmbunătățiri prin gospodărie. Așa că lucrările noastre s-au potrivit de minune”, ne-a declarat Natalia.

Pentru a fi vizibili, soții Nicoriuc utilizează rețelele sociale. Natalia zice că are cam 40-50 de grupuri pe facebook în care postează anunțuri cu regularitate. Între timp, au reușit să ne impună pe piață și comenzile continuă vină. Astfel, obiectele din lemn confecționate la Leordoaia au ajuns prin toate colțurile țării, iar de la o vreme au ajuns să fie solicitate și dincolo de Prut. Primele trei comenzi au și ajuns deja în România.

Așa cum afacerea celor doi soți a prins a da roade, Sergiu a început să se descurce mai greu cu numărul mare de comenzi și au mai angajat doi meșteri care lucrează de zor pentru a face cele mai frumoase porți, uși, leagăne, mese, scaune sau alte minunății. Cei 100 de metri pătrați ai atelierului sunt acum insuficienți pentru tot procesul de producție, așa că familia Nicoriuc se gândește să își construiască o mini-fabrică, pe care o văd realizată fie la Leordoaia, fie la Florițoaia Veche, din raionul Ungheni, la baștina lui Sergiu.

Cele mai solicitate lucrări sunt ușile pentru beci. Pe lângă faptul că sunt executate din lemn masiv și sunt deosebit de arătoase, acestea sunt decorate cu mici sculpturi: struguri, ulcioare, butoiașe etc. Pentru a rezista în timp şi tuturor intemperiilor, lucrările sunt confecţionate din lemn de frasin şi stejar.

Recent, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă i-a acordat administratoarei Natalia Samoilova-Nicoriuc, în contextul marcării a 31 ani de activitate a serviciului public de ocupare, premiul „Cel mai bun angajator al anului 2021” la categoria „Angajator care a angajat migranți reveniți direcționați de către subdiviziunea teritorială pentru ocuparea forței de muncă”. Acest lucru a venit ca urmare a implementării măsurii active de ocuparea forței de muncă „Consultanță, asistență și sprijinirea inițierii a unei afaceri. Soții Nicoriuc au primit un grant de 80 de mii de lei care a acoperit o parte din investiţia în utilaje. Acum aceștia au obținut o nouă oportunitate în cadrul Programului ”Femei în Afaceri”, de unde vor primi puțin peste 130 de mii de lei pentru a cumpăra utilaje și mai performante. ”Avem multe planuri mari pe care ne dorim din tot sufletul să le vedem puse în practică”, ne-a spus Natalia.

Doina Harea

 

 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *