Teroriștii din presa locală sau cum (NU) ni s-a permis accesul la întâlnirea cu prim-ministra Natalia Gavrilița

Pe 17 februarie, prim-ministra Natalia Gavrilița a avut o vizită la Ungheni. Am aflat întâmplător că va veni, în ajun. Am căutat pe site-ul oficial al Guvernului o agendă sau măcar o înștiințare că șefa cabinetului de miniștri va veni la Ungheni. Nimic.

Abia a doua zi dimineața, după ora 8.00, pe pagina de facebook a Nataliei Gavrilița a fost plasată informația cu privire la vizita dânsei la Ungheni, dar și programul „încărcat” pe care îl va avea. Nimic despre oră, nimic despre locații.

Am aflat din alte surse ora și locul unde premierul urma să aibă o întrevedere cu primarii din raion. Fiți de acord, e un subiect ce ar fi putut să-i intereseze pe mulți cetățeni, iar presa locală, în asemenea cazuri, trebuie să fie pe fază. Am venit cu cinci minute înainte de ora stabilită pentru acea întâlnire. Am intrat în sala de ședințe a Primăriei municipiului Ungheni! Geamurile din partea de jos erau acoperite cu peliculă, pe care era imprimat brand-ul regiunii. Să fi fost scopul promovarea lui?

Pentru că premierul întârzia, am ieșit în hol. Apoi iarăși am intrat. Nimeni nu m-a întrebat absolut nimic. Probabil, erau prea ocupați cu primarii invitați conform unor liste întocmite din timp și care acum trebuiau să se înregistreze.

Când am intrat a doua oară în sală, un angajat al Oficiului Cancelariei de Stat din Ungheni s-a apropiat de mine și m-a întrebat cine sunt. „De la Expresul”, i-am zis. „De la presă? Veniți cu mine!”. Am ieșit.

Dânsul a raportat imediat pazei (presupun că era un om din Paza de stat la masa de înregistrare; dacă nu – îmi cer iertare, că nu l-am întrebat ce funcție are); ziceam că a raportat cine sunt, după care a întrebat ce trebuie să facă… cu mine.

„Ați coordonat accesul cu presa Guvernului?”, mă întreabă domnul respectiv. „Nu”, îi răspund. „Atunci nu vă putem permite să intrați. Aici este presa Guvernului”, îmi zice. ”Și cu ce este mai presus presa Guvernului decât cealaltă presă? Ce e cu secretomania asta? Unde e transparența?”, întreb. „Înțelegeți, nu eu decid”, răspunde.
Angajatul Oficiului Cancelariei de Stat, prezent la acest schimb de replici, îi propune să mă înscrie într-o listă adițională. Nu se poate, a fost răspunsul. Cică, trebuie să mi se verifice certificatul de vaccinare, actele… E lungă procedura.
„Însoțitorul” meu, cel care m-a scos din sală, îmi sugerează să vorbesc cu șeful Oficiului Cancelariei de Stat, Andrei Grițco. „Am vorbit”, i-am zis. Totuși, l-a chemat să-l întrebe cum să procedeze: îmi permite sau nu accesul la ședință. „Eu confirm că ea este de la „Expresul”, dar  nu e în competența mea să decid”, a spus scurt și a făcut cale întoarsă.

Nu mă dau bătută. Îi prezint domnului respectiv certificatul de vaccinare. L-a scanat și mi-a zis că e valabil, de parcă eu nu știam. După mai multe discuții, mă întreabă dacă am legitimație. Spre marele meu regret, nu o aveam la mine. „De unde să știu că sunteți de la presă, dacă nu aveți legitimație?”, întreabă. „Este domnul Grițco, care v-a confimat. Este deputatul Cheptonar și jumătate din cei prezență în sală, care pot să confirme că sunt de la presă. Ce trebuie să fac? Sau par eu a terorist?”, întreb. Zâmbește.

Deja trecuse cu mult de ora 10.00, iar accesul pentru mine în sală era interzis. Se apropie de un alt agent de pază și-i spune situația. O luăm de la capăt, cu aceeași poveste, cu aceleași explicații. De data acesta, nu am mai rezistat. „Bine, dacă nu mi se permite accesul, așa și voi scrie”, le-am zis și am pornit spre ieșire. ”Așteptați un pic”, îmi zice agentul. „Timpul meu e limitat. Nu pot să mai stau altă jumătate de oră până decideți dacă mi se permite sau nu să intru în sală”. „Doar un pic, vă rog!”, aud. Și, ca prin minune, într-un minut, s-a rezolvat. Mi s-a permis să intru în sală, dar numai după ce mi-au fost înregistrate toate datele cu caracter personal pe o hârtie, care sunt sigură că se va pierde prin multitudinea de hârtii care erau pe masă. „Nu vă supărați, așa ni se cere!”, a explicat împăciuitor unul dintre agenți. „Mai ceva ca pe timpul lui Plahotniuc”, i-am replicat, la care dânsul iarăși m-a rugat să nu mă supăr. Și asta, după ce minute în șir am fost umilită, nemaivorbind de faptul că nimeni n-a catadicsit să anunțe presa locală despre vizita prim-ministrei la Ungheni, așa cum ar fi fost firesc într-o democrație pe care pretindem că ne-o dorim.

Și da, vorbind de Plahotniuc, numai pe timpul lui se facea așa. Ba cu detectorul de metale ne-au verificat, ba ne-au scos din sală. Dar nu totdeauna! Cel puțin, în acea perioadă, ca și anterior, presa locală era anunțată cu o zi sau două înainte despre vizita vreunui oficial, erau expediate agendele evenimentelor, oficialii erau gata să răspundă la orice întrebare a vreunui jurnalist local. Acum ce se întîmplă? Cu vreo două săptămâni în urmă, la Ungheni a fost în vizită ministrul Culturii, Sergiu Prodan. Și iar în mare secret. O mai fi fost și alții, despre care nu am mai aflat. De ce se tem actualii guvernanți? Să fie vorba oare doar de Covid-19?

Bine că atunci când au avut nevoie de voturi – vorbesc acum de PAS – nimeni nu a întrebat dacă am legitimație de jurnalist și dacă sunt inclusă în lista de invitați. Atunci veneau frumușel la  redacție, fără pază, fără verificări de acte, ne răspundeau cu zâmbetul pe buze la toate întrebările și cu rugămintea să le mai acordăm ceva spațiu gratis, că le este tare greu.

Apropo, despre vizita Nataliei Gavrilița la Ungheni puteți citi din sursele oficiale ale Guvernului. Căci, vorba vine, au presa lor, cu care trebuie „să coordonăm”.

Natalia Junghietu