„Strada Zamfir Arbore. Dezastru!” – spune o ungheneancă

O ungheneancă, Victoria Ignat a plasat pe 12 februarie, pe rețele o fotografie în care arată situația actuală a străzii pe care locuiește, din sectorul Dănuțeni, cu mesajul: „Strada Zamfir Arbore. Dezastru!!!”.

Desigur, comentariile nu au întârziat să apară, majoritatea fiind de gen negativ.

Lena Sargu Burlacu: „Glod până în gât, da „zato” oprirea europeană”

Eduard Husanu: „Măcar mergeam pe sub garduri când nu era oprirea, amu (n. r. acum) „zato” avem unde aștepta rutiera. Drept în glodul glodului”

Mary Rudco: „Asta se numește strada centrală pe unde merg rutierele, e așa de luni de zile și ei nici nu-și bat capul, văd că oamenii tac…”

Doar Ciuvaga Vladislav a venit cu un mesaj mai optimist: „Da pe unde ați vrut voi să vă „tragă” apa, pe stâlpi?”.

În acest caz, am solicitat de la autoritățile publice locale să comenteze situația. „Pe strada Zamfir Arbore urmează să fie construită o rețea de canalizare. În scurt timp, va fi inițiată realizarea topografiei terenului, după care se va elabora proiectul tehnic și construcția propriu-zisă a rețelei de canalizare. Numai după aceasta, strada respectivă va fi asfaltată. Înțelegem incomoditățile cu care se confruntă cetățenii, dar îi rugăm să înțeleagă și ei că orice lucrări de construcție și reconstrucție sunt însoțite, ca și la o reparație în casă, de anumite lucruri mai puțin plăcute”, a declarat Ion Gălușca, viceprimarul de Ungheni.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *