Pentru ce sunt cheltuiți banii care vin din procurarea primelor de asigurări obligatorii

Imagine simbol: publika.md

Fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medicală dedicate anului 2022 vor însuma venituri și cheltuieli în valoare totală de 12 miliarde 287 milioane 601mii lei. Despre acest lucru a informat Oleg Belbas, directorul Agenției Teritoriale Vest a Companiei Naționale de Aigurări în Medicină. „Iar 98,45% adica 12 miliarde 098 milioane sunt banii care trebuie achitați pentru tipurile de servicii medicale”, a subliniat dânsul.

Astfel, 50 milioane de lei merg în fondul de profilaxie (screeninguri, campanii, imunizări, etc), peste 15 milioane merg în fondul de dezvoltare și modernizare a instituțiilor medico-sanitare publice, 10 milioane – în fondul de rezervă, 115 milioane – în fondul de administrare a asigurărilor obligatorii.

Potrivit lui Oleg Berbas, cea mai mare sumă este redirecționată către asistența medicală prespitalicească – 6 miliarde 408 milioane. Acestea vor fi cheltuite pentru: Covid, unitățile de primire urgentă, chirurgia de o zi, pentru programe speciale (endoproteze, artroplastii, cataractă), inclusiv pentru acoperirea salariala a personalului administrativ gospodăresc.

Pentru asistența medicală primară, suma preconizată este 2 miliarde 384 milioane lei. Pentru asistența medicală specializată de ambulator – 1 miliard.  Pentru asistența urgentă prespitalicească – 1 miliard 113 milioane. Pentru îngrijirea medicală la domiciliu – 100 milioane lei. Și pentru serviciile de înaltă performanță (rezonanța magnetică, tomografia computerizată) –  260 milioane.

Servicii medicale paleative și serviciile destinate pentru compensarea medicamentelor și a dispozitivelor medicale (glucometre, teste, lacete, inclusiv preparare omoloage la insulină) – 764 milioane lei.

„Pentru 2022 ne dorim să acumulăm aceste sume pentru primele de asigurări obligatorii, transferul de la bugetul de stat să corespundă și contribuția procentuală să fie în creștere. Iar pentru 2023 să preconizăm o altă sumă”, a conchis Oleg Belbas.

 

 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *