Când și cum consumăm Aghiasma Mare

Foto: timpul.md

Mâine, 19 ianuarie, când se prăznuiește „Botezul Domnului”, fiecare creștin va merge la biserică ca să ia „agheasma mare”.

Cuvântul „agheasma” în limba greacă înseamnă „apă sfinţită”. Ca element fundamental al Creaţiei, apa se foloseşte la spălarea şi curăţirea fizică a trupului uman sau a celorlalte corpuri materiale, dar este asociată şi lucrării de curăţire spirituală, de îndepărtare a urmelor păcatului.

Cum consumăm Aghiasma Mare?

Din Aghiasma Mare vom gusta timp de opt zile, în fiecare dimineață, înainte de a lua Anafora și de a consuma orice alt aliment. De ce? Pentru că nimic nu este mai important decât această hrană spirituală care poate să cureţe sufletele şi trupurile, spre vindecarea tuturor patimilor noastre. Aghiasma Mare este folosită în cadrul Bisericii noastre și în restul anului, în cadrul sfințirii sfintelor locașuri, a clopotelor, troițelor, a vaselor și a veșmintelor bisericești, a Antimiselor, a Sfântului Mir, dar și la Taina Sfântului Botez.

Atenție! Este important să nu confundăm Aghiasmă Mică cu cea Mare, sfințită de Bobotează, care poate fi consumată, așa cum am văzut, timp de 8 zile, sau în momente excepționale, dar doar cu binecuvântarea duhovnicului. Aghiasma Mică, în schimb, poate fi consumată cu evlavie, după pravila de dimineață, în toate zilele de post, dar și în vreme de necazuri, ispite, nevoi sau grele suferinţe, spre tămăduire și mângâiere.

Conform tradiţiei, credincioşii întrebuinţează Agheasma mare şi pentru stropitul caselor, a gospodăriilor, a animalelor din bătătură, sfinţind lumea din jur şi chemând ajutorul lui Dumnezeu de-a lungul noului an.

Tradiții de Bobotează

De Boboteaza nu trebuie sa faci curat in casa sau sa speli rufe.  În plus, nu este bine sa dai nimic cu împrumut. De asemenea, în mediul rural, există o datină respectată de sute de ani: preotul satului aruncă o cruce sfinățită într-un râu, iar cei mai curajoși bărbați se aruncă în apele reci pentru a o găsi. Cel care va reuși, va avea noroc tot anul și va fi ferit de boli și de necazuri.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *