Lucrări de reabilitare la Vama Sculeni. Cetățenii sunt rugați să traverseze frontiera prin alte pucte de trecere

Vama Sculeni. Imagine simbol

Au început lucrările de reabilitare a birourilor vamale de frontieră Sculeni și Albița de către partea română, scrie Agora.md cu referință la Serviciul Vamal al Republicii Moldova. În acest context, Serviciul Vamal îndeamnă călătorii să aleagă alte puncte de trecere pentru e evita aglomerările.

„Estimând că timpii de traversare a frontierei vor crește, atât pentru călători, cât și pentru transportatorii de mărfuri, pentru a veni în sprijinul persoanelor care nu se supun controlului sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor, Serviciul Vamal al Republicii Moldova și Direcția Generală a Vămilor din România sugerează utilizarea de rute alternative”, se arată în mesaj. Iar punctele de trecere a frontierei sunt: Costești-Stânca, Lipcani-Rădăuți Prut, Cahul-Oancea, Giurgiulești-Galați.

În prezent, posturile vamale de frontieră Sculeni-Sculeni, Leușeni-Albița și Giurgiulești-Galați sunt incluse în lista posturilor de inspecție la frontieră în care sunt organizate controale sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, urmând a se face demersuri pentru includerea postului vamal Costești-Stânca în această listă.

 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *