Grație Uniunii Europene, orașul Călărași este iluminat pe timp de noapte

Foto simbol

După ani de așteptare, orașul Călărași este iluminat pe timp de noapte. În seara zilei de vineri, 19 noiembrie, în curtea muzeului din oraș, a avut loc evenimentul de lansare oficială a iluminatului public stradal.

Aceasta s-a desfășurat în contextul Săptămânii Europene a Diplomației pentru Climă și a Săptămânii Europene a Energiei Durabile 2021. La eveniment a participat și Jānis Mažeiks, ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova, alături de reprezentanți ai mai multor instituții partenere, oficialități, dar și cetățeni ai orașului.

Astfel, de acum înainte, circa 17 mii de călărășeni vor beneficia de un sistem modern de iluminare stradală, dirijat online, datorită unui proiect susţinut de Uniunea Europeană.

Sistemul de iluminat stradal măsoară nu mai puțin de 25 de kilometri și are montate 940 de corpuri moderne de iluminat. Proiectul a mai inclus și iluminarea arhitecturală a clădirii Muzeului de Istorie și Etnografie din localitate, dar și 20 de treceri de pietoni iluminate conform standardelor europene în domeniul energetic. Noul sistem asigură economisirea energiei, dar şi reducerea costurilor de întreținere şi exploatare.

”De astăzi (n.red. vineri, 19 noiembrie) orașul Călărași va deveni mai luminos, mai sigur și mai eficient. Un adevărat ”Licurici în inima Codrilor”, a menționat Jānis Mažeiks. Dânsul a apreciat faptul că pe lângă reconstrucția sistemului de iluminat stradal și arhitectural, în oraș s-au desfășurat și campanii de informare. Ca dovadă a celor spuse, ambasadorul a făcut referire la campaniile de sensibilizare efectuate, în rândul tinerilor, privind importanța măsurilor de eficiență energetică. „Mă bucur să văd că și la Călărași, ca și în alte regiuni unde sunt implementate proiecte ale Uniunii Europene, beneficiarii direcți sunt oamenii ai căror calitate a vieții este îmbunătățită. Uniunea Europeană va continua să susțină asemenea proiecte, care aduc rezultate vizibile de îmbunătățire a vieții oamenilor, pentru că împreună suntem mai puternici!”, a subliniat ambasadorul.

La rândul său, primarul Ion Olari a mulțumit finanțatorilor. „Acest eveniment este unul extrem de important pentru confortul cetățenilor din oraș. Am reușit să asigurăm un iluminat stradal modern pentru 50 la sută din necesarul localității. Este clar faptul că de unii singuri nu ne-am fi putut descurca și nu am fi ajuns la un asemenea rezultat minunat”, a precizat și Ion Olari, primarul oraşului Călăraşi.
Măsurile de eficiență energetică în cadrul sistemului de iluminat din orașul Călărași sunt parte a proiectului „Eficientizarea iluminatului public în orașul Călărași – Licurici în inima Codrilor”. Proiectul, implementat de Primăria orașului Călărași, în parteneriat cu IDIS „Viitorul” este finanțat de Uniunea Europeană prin intermediul programului UE „Convenţia Primarilor – Proiecte Demonstraționale” și este cofinanțat de Primăria orașului Călărași și Agenția pentru Eficiență Energetică.

Valoarea totală a proiectului de iluminat stradal este de aproximativ şapte sute de mii de euro, dintre care peste cinci sute de mii au fost oferiţi de UE, o sută de mii este contribuţia Agenţiei pentru Eficienţă Energetică, iar 34 de mii de euro au fost alocaţi din bugetul primăriei.

Pe termen lung, proiectul va asigura o economie reală de 6.500 de euro pe an şi va permite reducerea emisiilor de dioxid de carbon.

Doina Harea


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *