BAC 2021: vezi ce rezultate a obținut liceele din Ungheni la examene

La examenul național de bacalaureat din anul 2021, în cele 8 licee din raionul Ungheni au fost înscriși 312 de candidați. Au fost promovați – 283.

Dacă e să vorbim despre rata de promovare, atunci Liceele „Alexandr Pușkin” și „Ion Creangă” din Ungheni, au cea mai mare rată – 100%. La ambele instituții au fost promovați toți cei 20 de candidați înscriși. Media pe examen la Liceul „Alexandr Pușkin” este de 6,39 iar media per anii de liceu este de 7,86. Iar la Liceul „Ion Creangă” media pe examen este de 7,13, iar media pe anii de liceu – 8,30.
Pe al doilea loc în ceea ce privește rata de promovare este Liceul „Vasile Alecsandri” din municipiul Ungheni. Rata de promovare aici este de 98,68 la sută. Din numărul de 76 de candidați înscriși, 75 au fost promovați. Media pe examen este de 7,99, iar media pe liceu este de 8,37.

Urmează apoi Liceul „Mihai Eminescu”, Ungheni, unde rata de promovare este de 94,36%. Din 71 de candidați înscriși, 67 au fost promovați. Media pe examen este de 6,70, iar media pe liceu este de 7,32. La Liceul „Elada” din Măcărești, rata de promovare este de 94,11%. Din 17 candidați înscriși la examenul de BAC, doar unul nu a fost promovat. Media pe examen este de 6,26, iar media pe liceu – 7,81.  La Liceul „Gheorghe Asachi” din Ungheni, rata de promovare este de 86,48%. Din cei 37 de candidați înregistrați, 32 au fost promovați. Nota medie pe examen este de 7,32, iar nota pe liceul este de 7,79. La Liceul „Alexei Mateevici” din Pîrlița, rata de promovare este de 78,57%, fiind, astfel promovați 33 candidați din cei 42. Media pe examen este de 6,58, iar media pe liceu – 7,80. Iar la Liceul Sculeni, rata de promovare este de 68,96%. Din 29 candidați înregistrați, au fost promovați – 20. Media pe examen a acestora este de 6,58, iar media pe liceu – 7,80.

 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *