La Călărași a demarat campania de prevenire a incendiilor în sectorul locativ în perioada rece a anului

Foto: igp.gov.md Imagine simbol

Angajaţii Secţiei Situaţii Excepţionale Călăraşi au demarat Campania de prevenire a incendiilor în sectorul locativ în perioada rece a anului. Aceştia au desfăşurat nu mai puţin de cinci seminare de instruire cu asistenţii personali şi lucrătorii sociali din întreg raionul.

Astfel, la iniţiativa Direcţiei Asistenţă Socială şi Protecţia Familiei Călăraşi, angajații Secției Situații Excepționale (SSE) Călărași au mers și au vorbit oamenilor ce activează în sfera socială despre necesitatea respectării regulilor antiincendiare.

Potrivit salvatorilor călărăşeni, mereu sunt necesare măsuri concrete de prevenire și profilaxie a incendiilor, cum ar fi sensibilizarea opiniei publice, instalarea detectoarelor de fum care avertizează din timp locatarii despre pericolul intoxicației cu monoxid de carbon și riscul declanșării unui incendiu. „În acest context, îndemnăm toți cetățenii să fie responsabili și să respecte normele antiincendiare, iar noi suntem mereu gata să intervenim în caz de urgenţă”, a declarat Nicolai Steclari, șeful Secției Situații Excepționale Călăraşi.

De subliniat că, în următoarele luni pompierii vor continua să meargă în casele oamenilor din localitățile raionului cu mesaje de prevenire, doar că o vor face selectiv, din cauza restricţiilor impuse de pandemia de Coronavirus şi nu de la casă la casă, aşa cum obişnuiau în alţi ani.

„Pentru evitarea incendiilor îndemnăm oamenii să verifice și să curățe sobele în mod corespunzător înainte de începerea sezonului rece, să nu aprindă focul în sobe cu lichide ușor inflamabile, dar și să îndepărteze lucrurile combustibile și ușor inflamabile din preajma instalațiilor de încălzit”, a atenționat Nicolai Steclari. Mai mult, salvatorii atenționează gospodarii despre riscul intoxicațiilor cu monoxid de carbon. În acest context, cetățenii sunt rugați să stingă focul din sobă pe parcursul nopții pentru a evita incendiile și intoxicațiile.

Datele oferite de IGSU arată că de la începutul anului 2021 în ţară au fost înregistrate deja 1152 de incendii în care 63 de persoane și-au pierdut viața, inclusiv un minor.

Doina Harea

 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *