În 2022 va începe construcția infrastructurii de gestionare a deșeurilor solide în Regiunea Management al Deșeurilor nr. 5

Imagine simbol: glsa.ro

În 2022 ar urma să înceapă construcția infrastructurii de gestionare a deșeurilor solide în Regiunea Management al Deșeurilor (RMD) nr. 5, ce cuprinde raioanele Nisporeni, Călărași și Ungheni. Despre acest lucru a anunțat Iuliana Cantaragiu, ministra Mediului, aflată în vizită la Ungheni, la sfârșitul lunii septembrie.

Dânsa a avut o întâlnire cu reprezentanți ai autorităților locale din cele trei raioane. Vizita a avut loc în contextul implementării Strategiei de gestionare a deșeurilor 2013-2027 din Republica Moldova, în cadrul programului ”Managementul Deșeurilor Solide în Republica Moldova”, implementat cu suportul Băncii Europene de Investiții (BEI) și Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), în 8 regiuni de dezvoltare.

Totodată, Iuliana Cantaragiu a informat că până la demararea lucrărilor de construcție mai sunt necesari de parcurs câțiva pași importanți, ce țin de instituirea operatorului regional de gestionare a infrastructurii; crearea unității de implementare a proiectului la nivel regional, acțiuni ce vor asigura suportul necesar operatorului regional în demararea procesului de pregătire a platformei de finanțare și lansarea achizițiilor pentru inițierea construcției poligonului regional și stațiilor de transfer a deșeurilor.

„Până la sfârșitul lunii septembrie Studiul de Fezabilitate pentru RMD 5 va fi finalizat, experții COWI vor prezenta datele actualizate, ulterior, este necesar de pregătit platforma pentru investiții: e vorba despre necesitatea instituirii operatorului regional care va gestiona depozitul de deșeuri și stațiile de transfer, de sortare și compostare”, a menționat ministra, după care a mai adăugat: „În acest sens, forma instituțională propusă de experți  prevede crearea unei Societăți pe Acțiuni pentru operatorul regional, reprezentativă pentru raioanele Nisporeni, Călărași și Ungheni. Vă asigurăm că investițiile pentru construcția infrastructurii de gestionare a deșeurilor este un grant pentru autoritățile locale, împrumutul ce va fi acordat de BERD și BEI fiind garantat de stat. Este important ca terenurile unde vor fi construite poligonul și stația de transfer a deșeurilor să fie în posesia statului, pentru a asigura implementarea eficientă și durabilitatea proiectului”.

Concomitent, primarii din Ungheni, Nisporeni și Călărași au reconfirmat disponibilitatea de a conlucra cu experții pentru finalizarea actualizării Studiului de fezabilitate, inclusiv au manifestat pregătirea pentru crearea Societății pe Acțiuni prin care va fi instituit operatorul regional, cu sediul la Ungheni.

În cadrul ședinței, experții au prezentat la general aspectele tehnice și unele detalii care urmează a fi concretizate cu autoritățile publice locale pentru finalizarea Studiului de fezabilitate și au dat asigurări că se va reuși în timp cu procedura de actualizare a acestuia.

Totodată, în cadrul ședinței au fost abordate problemele tehnice ce vizează situația la zi din domeniul gestionării deșeurilor, implementarea proiectelor de aprovizionare cu apă și sanitație, precum și alte probleme de mediu din regiune.

Reamintim că la Ungheni, mai exact în preajma satului Florițoaia Veche, ar fi trebuit să fie construit un depozit regional pentru stocarea deșeurilor, iar la Nișcani (raionul Călărași) și orașul Nisporeni vor fi stațiile de colectare și transfer al deșeurilor. De acest proiect ar beneficia peste 260 mii locuitori ai acestor trei raioane și, anual, vor fi gestionate circa 50 mii tone de deșeuri.

NOTĂ: Programul MDS prevede implementarea Strategiei de gestionare a deșeurilor 2013-2027 din Republica Moldova, prin implementarea proiectelor ce vizează modernizarea și dezvoltarea sistemelor și instalațiilor de gestionare a deșeurilor solide în opt regiuni – 3 în regiunea de dezvoltare Sud; 3 în Centru; și 2 în regiunea de dezvoltare Nord.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *