FOTO / S-a reluat patrularea comună la frontiera moldo-română

Începând cu data de 22 octombrie, s-a reluat patrularea comună la frontiera moldo-română. Astfel,  un polițist de frontieră din Republica Moldova va participa la supravegherea frontierei pe teritoriul român și invers. De subliniat că patrulările se realizează în conformitate cu legislația statului pe teritoriul căruia se desfășoară.

Potrivit unui comunicat al Direcției regională Vest a Poliției de Frontieră, acțiunile sunt prevăzute în Protocolul privind constituirea și activitățile echipelor mixte de patrulare la frontiera de stat comună.

Supravegherea se realizează pe o adâncime de până la 10 km în interiorul ambelor state. Prin excepţie, aplicabilitatea teritorială se poate extinde şi în afara zonei de operare, datorită configuraţiei terenului şi a infrastructurii rutiere accesibile sau pentru executarea unor acţiuni imediate şi urgente iniţiate în zona de operare, dar fără a se depăşi zonele de competenţă prevăzute în legislaţiile naţionale pentru autorităţile responsabile de supravegherea frontierei. Această activitate va permite optimizarea de forțe și mijloace ale ambelor entități de frontieră, cât și oferă posibilitatea extinderii competențelor în aplicarea de tactici comune de acțiune la contracararea criminalităților frontaliere și a migrației ilegale.

De notat că în noiembrie 2018, la București a fost semnat Protocolul privind constituirea și activităţile echipelor mixte de patrulare la frontiera de stat comună. Necesitatea încheierii acestui Protocol a fost de o importanță majoră, având drept scop îmbunătăţirea cooperării între instituţiile de frontieră din cele două state şi creşterea nivelului de supraveghere a frontierei de stat comune pentru combaterea tuturor formelor de criminalitate transfrontalieră. Protocolul de cooperare cuprinde reglementări privind autorităţile competente, modul de constituire, desfăşurare şi acţiune al patrulelor comune şi zona în care acestea vor funcţiona.

La fel, încă din anul 2011, în baza planurilor de cooperare încheiate între autorităţile de frontieră din cele două state, la frontiera moldo-română se desfășoară patrularea coordonată cu ambarcațiuni doar pe râul Prut.

NOTĂ: Timp de șapte ani, la frontiera moldo-ucraineană se desfășoară patrularea comună, o acțiune care a înregistrat rezultate frumoase pe diferite segmente de activitate: a crescut nivelul de securitate la frontiera comună prin îmbunătățirea interacțiunii și cooperării, a sporit nivelul de pregătire a personalului, prin furnizarea de echipamente tehnice moderne, s-au implementat noi forme de supraveghere a frontierei în corespundere cu cerinţele şi practica Uniunii Europene etc.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *