Raionul Ungheni ar putea rămâne fără președinte

Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a emis act de constatare pe numele președintelui raionului Ungheni, Ghenadi Mitriuc.

Procedura de control a avut loc pe regimul juridic al incompatibilităților, care a fost inițiată la începutul anului 2021, în baza unei note de autosesizare. Astfel, ghenadi Mitriuc a fost constatat cu dublă stare de incompatibilitate în exercitarea mandatului de președinte de raion. Acesta a deținut simultan încă alte două funcții, cea de președinte a unei asociații obștești raionale din domeniul sportului și de administrator a unei întreprinderi individuale.

Ghenadi Mitriuc a devenit președinte de raion în anul 2019, funcție pe care o deține și până în prezent. Funcția de președinte în cadrul asociației obștești și cea de administrator al firmei private sunt deținute din anul 2015. Potrivit legii, din momentul accederii în funcția publică sau de demnitate publică, subiectul are termen de până la 30 de zile să renunțe fie la mandatul obținut sau la funcțiile incompatibile deținute. Respectiv, aceste acțiuni nu au fost întreprinse de către dânsul.

Fiindu-i solicitat punctul de vedere de către ANI, președintele raionul Ungheni consideră că nu a încălcat legislația în vigoare, deoarece pentru aceste funcții nu a încasat un salariu, prestând o activitate benevolă în cadrul asociației. Iar, în privința firmei private, subiectul a explicat că întreprinderea nu activează și nici nu a înregistrat venituri și cheltuieli.

Dacă actul va rămâne definitiv, ANI va solicita revocarea din funcție a președintelui de raion, cu aplicarea interdicției de a mai exercita funcția de președinte, dar și altă funcție de demnitate publică timp de trei ani. Acesta va fi înscris și în Registrul Interdicțiilor.

 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *