Irina Ciobanu – o tânără ce trăiește cu și prin artă

Pentru Irina Ciobanu, o tânără originară din Petrești, arta reprezintă un stil de viață. Nu își percepe viața fără artă. „Arta pentru mine este o lumină divină: odată ce o aprinzi nu poate fi stinsă indiferent ce stil de artă practici sau ce obstacole întâlnești în această minunată și profundă expresie a creativității”, spunea tânăra.

A descoperit că are un talent înăscut pentru artă de când a făcut cunoștință cu creioanele colorate, iar micile dovezi ale talentului ei s-au făcut vizibile pe pereții din casă, care au și devenit primul ei „șevalet.” Astfel, fiind în clasa șasea s-a înscris la Școala de Arte. Aici a descoperit pasiunea pentru pictura abstractă. Dar această pasiune nu a durat mult timp.

Și-a descoperit o altă latură a talentului său

Fiind împinsă de pasiunea pentru artă, a absolvit Facultatea de Arte Plastice și Design, specialitatea Arte decorative, din cadrul Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă”.

Aici a descoperit o altă latură a talentului său și anume țesutul covoarelor și restaurarea acestora. Iar Facultatea pe care și-a ales-o, i-a oferit șansa să se specializeze în acest domeniu.

„Imensitate” este o tapiserie artistică la care a lucrat pentru masterat, considerând-o adevărată capodoperă de artă, care i-a adus și postul pe care-l ocupă, mai ales că dorința ei cea mare era să facă parte din colectivul muzelui la care este angajată. De doi ani este restauratoare la Muzeul de Etnografie și Istorie Naturală. „Aici mă simt ca peștele în apă, simt că aici traiesc pe deplin. În acest domaniu m-am regăsit”, spune Irina Ciobanu.

Din culisele profesiei de restaurator

Irina povestește că imediat după ce a restaurat un covor mai are de completat o fișă de restaurare. Fișa cuprinde numărul de inventar, denumirea și originea covorului, tehnica folosită, materia primă, starea covorului la primire, diagnosticul acestuia, dar și o fotografie la început, mijloc și sfârșitul piesei. Recunoaște că este cel mai migălos lucru pe care-l realizează, dar că este unul dintre cele mai importante și ocupă un loc aparte în  sufletul ei. De obicei, în dependență de cât este deteriorat covorul, restaurarea acestuia poate dura între 1-3 luni, sau chiar o jumătate de an.

Iar din pasiunea pentru țesut „s-a fabricat” ideea de a îmbina țesutul cu ceva util și frumos. Împreună cu o colegă de serviciu a lansat recent proiectul „Fir ales” prin care promovează ornamentele autentice. „Tindem să readucem în prim-plan arta țesutului nostru tradițional care, o dată cu trecerea timpului se pierde tot mai mult” , a explicat Irina. Astfel, țese și genți, combinate cu pânză de bumbac și fetru, fiind croșetate cu fir de iută, cu căptușeală în interior. Aceste genți sunt țesute pe stative de lemn, în tehnica alesului tradițional neted. O astfel de lucrare, Irina o realizează în jur de două săptămâni. „Am creat aceste lucrări cu ornamente tradiționale, pentru a le scoate din umbră și pentru ca oricine să aibă posibilitatea să ia cu el o mică parte din frumusețea scoarțelor noastre, indiferent unde s-ar afla”, concluzionează Irina Ciobanu.

Planuri de viitor

Irina mai are un vis: ca lucrările ei să fie expuse la expoziții naționale, dar chiar și internaționale. Primordial pentru ea este să ajute generația tânără să cunoască adevărata tradiție lăsată din străbuni. Iar ca să fie împlinită în adevăratul sens al cuvântului, visează să-și întemeieze o familie. „Într-o zi, planurile de viitor se vor îndeplini!”, afirmă Irina.

Deși, Irina suferă de nanism hipofizar, această afecțiunee nu a împiedicat-o în desfășurarea activităților și realizarea planurilor. Spune că întâlnește uneori dificultăți la căratul covorului, de dimensiuni mari sau la întinderea urzelei, de care trebuie să tragă bine pentru a realiza linii perfecte. „Dar am o comunitate minunată în incinta muzeului și mereu îmi dau o mână de ajutor de fiecare dată când am nevoie.”, a concluzionat tânăra.

NOTĂ:

Irina a pictat și icoane pe sticlă. A fost o perioadă lungă în care ea a dedicat acestei îndeletniciri o bună parte din timpul său. În 2012, avea adunate în colecția sa 17 icoane. Ținea în mod deosebit la o icoană, care din nefericire s-a spart, iar pentru restaurea ei se cerea mult timp și investiții financiare. Nici până acum icoana „Maica Domnului și Isus Hristos” nu a fost restaurată nu din motive financiare ci pentru că, până la urmă așa a decis. „Categoric nu o voi restaura, va rămâne exact așa cum este. Eu știu că sunt superstiții legate de faptul că sticla spartă nu se ține în casă, dar pentru mine acea sticlă semnifică multe amintiri  și îl consider totemul meu atotputernic care îmi dă putere de a merge înainte”.

Iar cu această icoană va sta înaintea altarului pentru a-și uni destinele cu viitorul soț.

Tatiana Tesliuc