Tânăra ungheneancă Mădălina Cersac – Turețchi și-a realizat propria ie autentică

Mădălina Cersac – Turețchi, o tânără din Ungheni, a demonstrat că păstrarea valorilor și tradițiilor este foarte importantă. Ea a reușit să-și confecționeze propria ie tradițională, la care a lucrat timp de doi ani. „Sinceră să fiu, sunt mândră de mine că am reușit și a ieșit un rezultat superb”, o spune tânăra încrezătoare.

De unde a început totul?

Mădălina Cersac – Turețchi își amintește că acum trei ani, la Palatul de Cultură din Ungheni, s-a organizat o șezătoare cu genericul „Revitalizarea cămășii populare”, la care a participat și ea alături de alte unghenence.

S-au organizat o serie de țezători de acest gen, iar atunci când se întruneau, femeile discutau diferite detalii: începând  de la cum va fi croiul cămășii, culorile potrivite, până la planșele alese de fiecare în parte, punându-se un deosebit accent ca modelele alese nu doar să fie autentice, ci și specifice regiunii.

La început, tânăra spune ca a întâmplinat și anumite dificultăți, dar reușea să treacă peste ele, grație celorlalte participante. Potrivit ei, cele cea mai anevoioasă parte din lucrare și care a necesitat mai mult lucru au fost altițele ( nota red.: altița este porțiunea ornamentată prin alesătură sau cusătură în partea de sus a mânecilor iilor) „Nu pot să spun că au fost dificile, dar lucrul la ele a fost foarte migălos. Celelalte elemente au fost mai ușor de executat”, afirmă Mădălina.

În pofida faptului că pe alocuri a întâmpinat greutăți în realizarea iei, rezultatul obținut la final este ca o recompensă bine-merită, mai ales că atât ea a rămas mulțumită de rezultat, cât și familia. „Când am terminat ia, cei apropiați au admirat-o și au rămas foarte entuziasmați și mândri de realizarea mea”, a spus dânsa.

În trecut, Mădălina povestește că a mai avut o tentativă de a croi o ie, fiind încă elevă pe băncile școlii. La ora de educație tehnologică a reușit să ducă la bun sfârșit doar o parte din ie, dar, până la urmă, a renunțat la ea. „Însă acum m-am ambiționat și  mi-am zis că trebuie să o fac și dacă am posibilitate, timp și răbdare, de ce să nu-mi fac o ie autentică”, a conchis, entuziasmată, tânăra.

Lucrarea efectuată, de care este foarte mândră, va rămâne în garderoba dânsei. De asemenea, pe viitor își propune să realizeze o cămașă autentică bărbătească atât pentru soț, cât și pentru viitorul copil.

NOTĂ:

Modelul ales de către Mădălina Cersac – Turețchi este din cartea „Izvoade de ii” cu schițe adunate de Elena Cuparencu (anul 1938). Acesta a fost lucrat în cruciuliță și cusătura la fir, în doar două culori de ațe și firul metalic. De cele mai multe ori, ornamentele adună elementele din lumea înconjurătoare, dar și a credințelor despre lume și viață. Astfel, autoarea cămășii utilizează diferite simboluri, având nu doar o funcție estetică, ci și una de o încărcătură informațională majoră. De asemenea, spicul, crucea, rombul, coarnele berbecului sunt motive care se regăsesc pe cămașă, simbolizând natura, puterea și fertilitatea.

Tatiana Tesliuc

 

 

 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *