Evelina Nucă, unica absolventă din Ungheni, cu 10 pe linie la BAC

Evelina Nucă, absolventă a Liceului „Vasile Alecsandri” din Ungheni, este unica care a obținut nota 10 pe linie la examenele de bacalaureat. „Nu mă așteptăm la 4 de 10, mă așteptăm la un rezultat convenabil pentru admiterea la universitate”, spune ea, fiind contactată de redacția „Expresul”.

Spune că la limba română a fost surprinsă, fiind un subiect destul de controversat în verificare, fiind curioasă să vadă dacă i-au fost acceptate ideile și formulările. La geografie și matematică și-a anticipat punctajul, verificându-l cu profesorii și colegii imediat după examen. Iar la limba engleză a fost scutită de examen deoarece a obținut certificatul Cambridge obținut în 2019. „Acum, după ce a trecut, nu pot să zic care a fost cel mai dificil examen dar, cu siguranță, grijile creează o încărcătură emoțională ce îngreunează concentrarea”, spune absolventa.

Evelina recunoaște că a început să se pregătească de examenele de bacalaureat cu câteva luni înainte. „Nu pot să afirm că m-am gândit la examene din clasa a 10-a, am realizat că ele urmează abia câteva luni înainte. În anii de liceu am dedicat timp olimpiadelor raionale și republicane, care au contribuit esențial la pregătirea mea pentru examene”, povestește Evelina.

Deocamdată, Evelina afirmă că nu este decisă asupra planurile de viitor, asupra Universității la care vrea să aplice, dar știe sigur că vrea să facă tehnologie, iar cel mai probabil, ar fi în România. „Pentru mine, alegerea facultății/universității și a țării în care să studiez provoacă o stare mai stresantă decât cea pe care mi-au oferit-o examenele. Este o decizie complicată ce necesită analiză critică și profundă. Totuși, mă consolez cu popularitatea ideii că te poți reprofila/respecializa. Am fost admisă condiționat în Danemarca, la universitatea DTU (Technical University of Denmark) facultatea Inginerie Generală, dar încă explorez ideea studiilor și în România, la inginerie, securitate cibernetică, automatică și calculatoare și alte facultăți ce-mi vor prezenta interes”, punctează Evelina Nuca.

La final, Evelina Nuca are și un sfat pentru viitorii absolvenți: „Le recomand cu încredere să nu ezite să susțină examenul de obținere a certificatului internațional la limba engleză sau franceză, este o ușurare a procesului de învățare, oferă mai mult timp pentru celelalte obiecte și este o investiție în viitor”.

Natalia Junghietu 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *