Festivalul Sânzienelor – noaptea magică de pe malul lacului din Leordoaia

Deja a douăzecea oară, Sânzienele au fost sărbătorite cu mult fast pe malul lacului din Leordoaia, unul dintre cel mai pitorești locuri din raionul Călărași.

Sâmbătă, 17 iulie, aici a avut loc tradiționalul Festival al Sânzienelor, iar priveliștea din jur a fost cea care a predispus pe toată lumea la sărbătoare.
Startul festivalului a fost dat seara, la ora 19.00, iar oaspeții au fost întâmpinați cu muzică, dansuri, flori și multă voie bună. Pentru început, a fost imitat dansul Drăgaica – un ritual menit să atragă belșugul localnicilor.

Și pentru ca sărbătoarea să fie ca la carte, la eveniment au fost invitați mai mulți meșteri populari și colective artistice din întreaga republică, astfel că atmosfera a fost una de excepție.

Un concurs al coronițelor din flori a fost deliciul serii pentru mai multe domnițe care s-au întrecut în ale împletitului. Cea mai iscusită ”meșteriță” s-a dovedit a fi o fetiță din localitate –  Bianca Rusu, care s-a învrednicit de premiul mare. Coronița ei a fost plină cu flori de sânziene – lucru apreciat de toată lumea.

Momentul cel mai așteptat al evenimentului a fost și de această dată, ritualul cununilor pe apă. Pentru că, an de an, la Leordoaia fetele nemăritate culeg flori din împrejurimi, împletesc cununi și le aruncă pe lac, ca să afle dacă se vor mărita sau nu anul ăsta.

La fel ca și în anii precedenți, spre sfârșitul zilei a fost aprins un rug imens, în jurul căruia s-a dansat hora bărbaților. Potrivit tradiției, acesta este un rug de purificare, de apărare, mai ales că în foc se pun și flori aromate. Hora mare a durat până după miezul nopții.

A fost frumos, chiar spectaculos, cu foarte multă lume, lume care a venit să simtă această sărbătoare”, a menționat Tatiana Popa, directoarea muzeului ”Casa Părintească” de la Palanca, organizatoarea evenimentului.

Sătenii din Leordoaia spun că Festivalul ”Noaptea magică a Sânzienelor” a devenit o tradiție pe care a păstrează cu sfințenie.

Potrivit organizatorilor, evenimentul constă în păstrarea tradiţiilor şi obiceiurilor în viaţa băştinaşilor și îmbunătăţirea infrastructurii zonei de protecţie ecoturistice. Astfel, sărbătoarea a devenit un fel de carte de vizită pentru satul Leordoaia.

Sărbătoarea a fost organizată de MuzeulCasa Parintească”, în parteneriat cu Direcția Cultură și Turism a Consiliului raional Călărași, Centrului Național de Conservare și Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial și Primăria comunei Hîrjauca.

”Festivalul a fost reluat după ce anul trecut s-a făcut o pauză. Suntem bucuroși că de la un an la altul interesul față de această sărbătoare devine tot mai mare. Ne străduim astfel să scoatem în evidență portul popular, să promovăm meșterii autohtoni și să nu lăsăm tradițiile neamului să fie date uitării”, a declarat Dumitru Trifan, șeful Direcției Cultură și Turism.

Autor: Doina Harea

Fotografii: Direcția raională de Cultură și Tursim Călărași

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *