Sprijin din partea Bisericii Ortodoxe Române pentru o familie greu încercată din Romanovca

După ce în seara zilei de 22 spre 23 mai 2021 o casă din Romanovca, raionul Ungheni, a ars ca o torță, iar cei șapte membri ai familiei au ieșit și au privit neputincioși cum tot ce au agonisit se face scrum, biserica a venit cu un ajutor financiar. La casa familiei Gavriliuc a ajuns luni, 24 mai, arhimandritul Nicodim Gheorghiţă, stareţul Mănăstirii Hadâmbu din România, care i-a încurajat şi i-a sprijinit material pentru a refacerea locuinței
După aproape două decenii muncite în străinătate pentru casa în care locuieşte şi pentru a-şi ţine copiii la şcoală, Raisa Gavriliuc s-a pomenit cu un incendiu care i-a distrus în totalitate acoperișul casei, iar majoritatea camerelor au fost afectate.
După ce părintele paroh Nicolae Tverdostup de la Romanovca, a cerut sprijinul fraților de peste Prut, Biserica Ortodoxă Română a venit în sprijinul familiei Gavriliuc.
”În după-amiaza zilei de luni, 24 mai, o delegaţie de la Mănăstirea Hadâmbu a ajuns la Romanovca. Arhimandritul Nicodim Gheorghiţă, stareţul Mănăstirii Hadâmbu, a dorit să fie alături de familia greu încercată, pe care a cunoscut-o la Sfânta Liturghie oficiată în biserica Parohiei Romanovca sâmbătă, 22 mai, de către IPS Părinte Petru, Mitropolitul Basarabiei. Mezinii familiei, cu multă răbdare, au participat la slujbă şi s-au împărtăşit cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos. Părintele stareţ Nicodim a amintit că în urmă cu mai mulţi ani, Mănăstirea Hadâmbu a trecut printr-o astfel de încercare, astfel că a dorit să arate dragoste faţă de cei cuprinşi de întristare”, relatează www.constantinciofu.ro.
Și primarul oraşului Corneşti, Vera Buga, a promis, la rându-i, că va propune în consiliului orășenesc acordarea unui sprijin financiar pentru susținerea familiei greu încercate.
Biserica Ortodoxă Română, prin intermediul Mănăstirii Hadâmbu, al Parohiei Romanovca şi al altor buni creştini au dăruit câteva sume de bani necesare cumpărării materialelor de construcţii necesare refacerii casei afectate de incendiu. Astfel, pe lângă ajutorul financiar oferit de părintele paroh Nicolae Tverdostup, părintele stareţ Nicodim Gheorghiţă a dăruit suma de 1.000 de euro, alimente şi dulciuri copiilor. De asemenea, alte familii din Iaşi au acordat 1.000 de euro, 100 de euro, respectiv 50 de euro. Ajutorul financiar oferit familiei încercate din Romanovca, alături de prezenţa preoţilor de peste Prut, arată că Biserica Ortodoxă Română îi iubeşte pe fraţii ce trăiesc pe un teritoriu desprins din Patria Mamă.
Amintim că Parohia Romanovca s-a bucurat în ultimii ani de susţinere din partea Mănăstirii Hadâmbu. Pe lângă aportul adus la ridicarea clopotniţei şi la oferirea de daruri familiilor cu o situaţie materială precară, părintele stareţ Nicodim Gheorghiţă a oferit creştinilor din această parohie un pelerinaj la câteva mănăstiri din judeţul Iaşi.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *