Interviu cu psihologul Carolina Trigub, despre cum pandemia a schimbat viața oamenilor

Astăzi, vom vorbi cu psihologul Carolina Trigub despre situația creată de Covid 19, și cum aceasta a pus stăpânire pe viața oamenilor, cum a schimbat-o, dar și ce trebuie să facem pentru a ieși cu bine din această pandemie.

Suntem într-o perioadă în care întreaga omenire este pusă la o grea încercare, iar Covid- 19 a întors viața oamenilor la 1800. Ca și psiholog, cum credeți, a schimbat această pandemie viața oamenilor?

Cred că întrebarea ar fi trebuit să sune „Cum s-a schimbat identitatea noastră pe parcursul ultimului an?”

Foarte mult s-a scris, s-a vorbit despre faptul că pandemia ne-a schimbat și viața nu va mai fi așa cum a fost. Eu, ca și psiholog pot spune că nu putem acum spune cum va fi viața noastră după pandemie. Dar, noi ca și specie, ca și identitate vom suferi careva schimbări în comportament, obiceiuri, montaje psihologice. Cu siguranță vor conduce la niște modificări în autopercepția noastră. Sigur că vor fi careva amprente asupra psihicului și cu siguranță va reacționa diferit față de cum a reacționat până la pandemie. Spre exemplu, multe persoane și-au pierdut controlul. Multe persoane, până la pandemie își făceau planuri de viitor, și-au procurat o casă în ipotecă, mașină în credit, își planificau în fiecare an concediul și iată că pandemia a dat peste cap toate acestea. Cum se simte omul? Omul se simte vulnerabil, probabil și din venituri au scăzut, posibil că au fost și careva reduceri la serviciu. Și atunci, cum să facă față creditului, cum să facă față necesităților cotidiene. Cumva s-a redus din confortul său intern. Și atunci el nu mai este liber în decizii și a pierdut controlul asupra propriei vieți. Mulți oameni chiar au suferit și o traumă psihologică în urma pandemiei și au trecut prin toate etapele unei astfel de traume: negarea, ură, depresie și într-un final acceptarea. Mulți și-au pierdut persoanele dragi, s-a accentuat anxietatea. A apărut o problemă iarăși în contextul pandemiei – problema limitelor personale.

 Distanțarea socială schimbă cumva relația dintre oameni?

Desigur. Ceea ce a ieșit la suprafață, ține de limita personală. Acum când întâlnim un coleg nu știm ce să facem: să dăm mâna cu el sau să nu dăm. Dacă a trecut prin experiența Covid-ului, dacă a fost bolnav, atunci îi spunem hai te rog să păstrăm distanța. Este și un plus și un minus în situația dată. Care ar fi plusul? Plusul ar fi pentru persoanele introverte. Până la pandemie introvertul așa și a fost, și de fapt viața lui nu s-a schimbat pe durata pandemiei, deoarece persoanele introverte sunt mai puțin sociabile, se află mai mult în lumea lor, puțin comunică, mai mult citesc, privesc televizorul. Extrovertul are de suferit. El nu poate sta în casă, el vrea socializare, vrea să se vadă cu prietenii.

Un minus este pentru persoanele kinestezice. Persoanele care au nevoie să se îmbrățișeze, ele suferă pentru că nu-și pot manifesta căldura internă, dragostea. Atunci devin mai inhibate, mai introverte, mai anxioase. Foarte mult s-au acutizat atacurile de panică în perioada respectivă.

 Pandemia a schimbat și regimul copiilor: nu mai merg la școală, ci stau în fața calculatorului câte 5 – 6 ore. Cum credeți, statul la calculator mai multe ore pe zi, ar duce la o schimbare a vieții copiilor pe viitor?

Sigur că da. În primul rând copiii se obișnuiesc cu modul sedentar, se alimentează nesănătos. Evident că îl îndepărtează foarte mult pe copil de natură, de aer, de mișcare și de aici survin și problemele cu obezitatea sau anorexia. Probabil, statul acesta la calculator se va resimți peste câțiva ani și în contextul dat, pot să zic că copiii nu vor putea atât de bine să socializeze, lumea lor va fi doar virtuală și atunci nuștiu cum poți construi o societate cu oameni care să muncească,  care să își aducă aportul pentru țară. Dar ca probleme psihologice poate apărea anxietatea, inhibiția, probleme de comunicare.

 Pandemia a influențat cumva viața de cuplu? A schimbat-o în mai bine, în mai rău?

Familiile care au fost cu probleme până la pandemie, în decursul pandemiei puteau să se accentueze și mai mult. Pot să se înrăutățească situația, în cazul în care cuplul stă împreună mai mult timp.

Dacă până la pandemie unul dintre soți sau ambii aveau serviciu și se întâlneau rar acasă, pandemia i-a unit. Sunt cupluri care au conștientizat, au mers la psiholog online, au rezolvat anumite probleme. Sunt cupluri care au divorțat în perioada respectivă. Cuplurile care au fost în statut de mariaj la distanță, adica unul dintre soți peste hotare și acolo există o problemă. Și de fapt pandemia nu a schimbat nimic la ei. Cum a fost așa și rămâne. S-ar fi putut să se schimbe latura materială și cel de peste hotare, prin imposibilitatea de a trimite bani, cumva agravează conflictul din interior.

Dar nu există încă vreun studiu efectuat care să spună situația cuplurilor până și după pandemie.

 Cum credeți, de ce un psiholog nu are loc în cultura noastră? Și de ce ne este rușine să apelăm la psiholog?

Probabil că oamenii la noi mai mult cred în a merge la preot și de a se mărturisi o dată pe an. Și probabil, pentru mentalitatea noastră este mai simplu să te duci să faci niște ritualuri, să te închini de nenumărate ori și să simți că te-ai izbăvit de păcatul respectiv. Or, moldovenilor le este mai ușor să ia o pastilă fermecată care să le rezolve toate problemele, decât să meargă la un psiholog. Mersul la psiholog nu este atât de rapid, adică transformările care se produc în interiorul uman care vin la ședințele psiho-terapeutice, ca timp sunt mai îndelungate. Poți vedea o schimbare după cel puțin 3 luni de terapie. La unii care trec de mici copii prin anumite traume, schimbările vin și peste ani. Evident că, așa cum moldoveanul este mai materialist, decât spiritual, se gândește că e prea costisitor.

Atunci când oamenii vor conștientiza că într-o societate este nevoie de psiholog, deoarece acesta nu este cineva de care să te temi, dar este ca și acel medic care îți tratează corpul. Nuștiu de ce, moldovenii când îi doare sufletul, recurg mai mult la pahar, sau vorbesc cu vecina, sau merg la preot. În codul etic al psihoterapeutului este un punct care precizează că nu avem dreptul a de divulga ceea ce spune.

 Trăim într-o lume influențată de crize de timp, lipsuri, Covid. Le puteți da oamenilor un sfat despre cum să-și mențină echilibrul și să găsească o cale de relaxare?

În primul rând, mai puțin să fie concentrați pe televizor, calculator, rețele sociale, mass – media. Categoric interzis în timpul de față să privească emisiuni cu conotație politică. Cel mai important ce are omul este energia, pe care el poate să o folosească la lucruri constructive, în creație, în diferite forme de a-și exprima personalitatea. În momentul în care noi începem să privim o emisiune, fie politică sau religioasă, uneri ajungem să ne confruntăm cu televizorul. Iar energia se cheltuie pe lucruri inutile.

Acum că se încălzește timpul, putem face ieșiri în aer liber, seara sau dimineața. Să facem niște lucruri diferite de ceea ce am făcut până acum, să citim cărți interesante, să ne descoperim. Chiar dacă frontierele sunt închise, nimic nu ne împiedică să luăm bicicleta să călătorim prin împrejurimi. Aș spune că ar fi bine să comunicăm mai puțin cu oamenii toxici, sau chiar să-i excludem. Apropo, ceea ce pandemia a și făcut. Să începem să trăim viața altfel decât ceea ce făceam până la pandemie. Adică, să acordăm mai mult timp familiei, copiilor, să ne implicăm în educarea lor, să facem lucruri interesante cu ei, să le spunem cât de mult îi iubim, ținem la ei. La prima vedere, lucruri banale, dar care au fost actuale în fiecare epocă.

Cu ce alte probleme se confruntă oamenii, sau dacă s-a mai acutizat pe timpul pandemiei?

O problemă care se confruntă oamenii este separarea oamenilor sau detașarea acestora în două tabere referitor la vaccinuri sau Covid. Iar pe seama acestor discuții, se generează anumite conflicte. Altă problemă este faptul că lumea a trecut la lucru la distanță. Sunt și momente pozitive faptul că nu pierzi timp în trafic, te saturi de somn, nu cheltui bani pe haine, machiaj. Dar este și momentul negativ care presupune neglijarea aspectului exterior. Dacă înainte kg în plus produceau un disconfort lăuntric, acum nu prea se fixează pe acest moment.

Revenind la lucru la distanță, pentru mulți a produs disconfort anume prin felul în care arată la cameră. Se crează un complex de inferioritate. Mulți oameni nu-și pot accepta vocea cum sună la microfon. Dar, ceva ce nu ne place nouă, place altcuiva foarte mult. Atunci când comunici cu cineva, atunci interlocutorul îți poate vedea gesturile, mimica. Citește altfel informația și ți-o transmite altfel. În momentul în care tu ești după ecran, bâlbâielile sau ticurile nervoase, cumva de care nu sunt conștienți în viața de zi cu zi, monitorul i le arată. Este identificată interacțiunea cu propriul corp. Și de asemenea, sunt plusuri și minusuri. Oamenii au început să acorde o importanță mai mare igienei corporale, dar pe de altă parte se acutizează nivelul de anxietate. Persoanele care și până la pandemie aveau obsesia de a-și spăla mâinile foarte des, de a se proteja de anumite infecții, atunci în perioada pandemică s-a accentuat și mai mult problema dată. Și asta duce la un șir de consecințe: atacuri de panică, manifestarea unor comportamente neadecvate.

Deci, de când au început părinții să-și lase copiii pe seama bunicilor,  cred că atunci a fost și momentul crucial. Încercând să compesenze absența prin cadouri, cumva a știrbit din comunicarea cu părintele. Și acum avem o generație de copii care au crescut fără părinți și care nu pot să dea dragoste, nu pot să o primească și atunci copiii sunt asociali, copiii care nu a primit căldura la momentul potrivit.

Ce se întâmplă în cazul când nu am primit căldură, să pot să ofer copilului căldura de care am fost privată?

Nu se poate întâmpla așa ceva. Cum poți oferi ceva ce nu ai simțit niciodată? Ăștia sunt copii care nu au inteligență emoțională. De regulă, aceștia nu-și dau seama când jignesc, pentru că nimeni nu i-a explicat că ceea ce simte el, și celelălat are aceleași sentimente. Da, acum e un pic mai diferit. Părinții de regulă, sunt pe acasă, merg la serviciu, dar copilul oricum rămâne în lumea lui virtuală, cu calculatorul. Evident, că se simte diferența de prezența fizică la lecții, acolo profesorul îl vede. Oricum, e nevoie de contactul vizual cu copilul, să vezi cum se simte, ce emoție are, primește sau nu informația pe care tu o predai.

O problemă care ne așteaptă pe viitor în învățământul online, e că se vor naște mai mulți cu deficiență sau cu spectru de autism.

Să înțelegem, că din generațiile care învață la moment online, s-ar naște copiii cu asemenea probleme?

Ideea este că copiii autiști se nasc la părinții care au simțit lipsa părinților. Copiii care stau câte 5-6 ore în fața calculatorului, există riscul că vor naște copii hiperactivi, copii cu spectru autism, copiii cu cerințe speciale. Pentru că, pe lângă profesorul care predă, e necesar și implicarea părintelui. Dacă mai înainte părinții se implicau în rezolvarea temelor împreună cu copiii, acum copii se dau pe seama educatorilor, profesorilor că sunt „obligați”, dar uită cumva de obligațiunile lor directe de părinte. Când părintele va înțelege că de fapt, copilul asimilează ceea ce dă părintele, atunci vor fi careva efecte pozitive. Până la momentul în care părinții nu vor înțelege că nimeni nu este obligat, nici măcar statul să-ți educe copilul, când de fapt trebuia să fii responsabil. În momentul conceperii copilului trebuia să te gândești că „Eu sunt responsabil de viitorul acestui copil. Și eu trebuie să mă implic în educația lui. ”.

Iată când așa vor fi puse accentele, atunci cred că se va schimba cumva situația.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *