Gest neașteptat de solidaritate față de ”frații mai mici” de la Nișcani

La cinci ani de la înfrățire, o comună din România a venit un gest de solidaritate față de ”frații mai mici” de la Nișcani, oferindu-le un suport bănesc în valoare de 15 000 de lei românești.

Se pare că distanța de la Nișcani până la Jegălia, o comună din județul Călărași, România, a devenit tot mai scurtă în ultimii ani. Și asta pentru că reprezentanții celor două comunități s-au vizitat unii pe alții în repetate rânduri, după ce s-au înfrățit în luna mai a anului 2016.

”Totul a început când am participat la o ședință cu reprezentanții Euroregiunii ”Siret-Prut-Nistru”, unde ni s-a vorbit despre eventualele înfrățiri cu localități de peste Prut și despre beneficii”, povestește primarul de Nișcani, Petru Sorici.  Atunci s-a și produs înfrățirea care avea să devină tot mai strânsă de la un an la altul. ”După ce am semnat un acord de intenție cu primarul de Jegălia, Aurel Vasile, a urmat și schimbul de vizite, dar și multe alte activități cultural-artistice comune. Am ajuns să aud că oameni din Jegălia au venit pe la nunți în Nișcani, că vin și pleacă în ospeție unii la alții, că unii frați de peste Prut găzduiesc copii de la noi din sat care au mers să facă școală acolo și tot așa. Sunt extrem de bucuros să văd cum oamenii s-au împrietenit și continuă să socializeze, indiferent de hotarul de la Prut”, susține Petru Sorici.

Așa cum la semnarea acordului de înfrățire s-au stabilit pași concreți de cooperare și ajutor, au și început să apară rezultate vizibile. Astfel, în urma unui apel de a contribui financiar la menținerea și amenajarea unei păduri tinere care a fost recent plantată la Nișcani  pe o  suprafață de 7 hectare, Consiliul local din Jegălia a și oferit suportul financiar. Suma de 15 000 de roni este una destul de semnificativă pentru bugetul limitat pe care-l are Nișcaniul, așa că primarul e convins că va putea face multe lucrări cu acești bani, mai ales pentru a asigura continuitatea proiectelor începute.

”De fiecare dată când mergem la ei suntem întâmpinați ca niște adevărați frați: cu pâine și sare, cu multă bucurie și dorința de stabili relații de prietenie reale. Întotdeauna  am fost cazați în familii, pentru a lega prietenii între oameni. Asta contează cel mai mult. Am primit asigurări că vom avea și în continuare parte de suport financiar din partea fraților noștri, cărora le suntem foarte recunoscători pentru sprijinul acordat. Ne bucurăm de nivelul înalt de dezvoltare pe care-l au dânșii în localitate și visăm și noi să avem cândva un asemenea ritm alert de creștere pe multiple domenii”, a opinat, optimist, primarul de Nișcani.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *