Ungheni Vale, primul cartier din Ungheni, iluminat în totalitate cu becuri led


Grație Centrului Regional de Dezvoltare Durabilă Ungheni, care a reușit să obțină finanțare de la Fondul Global de Mediu (GEF) pentru iluminatul stradal, cartierul Ungheni Vale va avea un sistem de iluminare performant.

Vor fi instalate, în total, 185 de becuri led, foarte econome, va fi schimbat cablul electric. Lungimea rețelelor electrice reabilitate va fi de 5,7 kilometri.  „Ungheni Vale va fi primul cartier din municipiu, care va avea, pentru iluminatul stradal, sută la sută corpuri led”, a subliniat primarul Alexandru Ambros.

În scurt timp, va fi anunțat concursul de selectare a antreprenorului ce se va ocupa de revitalizarea iluminatului stradal în acest cartier.

Totodată, vor fi efectuate audite energetice pentru 100 de gospodării de aici, ca să se cunoască exact câtă energie electrică se cheltuie și ce pot face oamenii pentru a reduce consumul acesteia. În funcție de situația epidemiologică, se vor face, dacă va fi posibil, și eco-reuniuni, pentru a-i învăța pe localnici cum să economisească energia electrică. „Economisind pentru gospodăria lor, ei economisesc și pentru municipiul în care locuiesc”, a punctat Svetlana Ciobanu, directoarea Centrului Regional de Dezvoltare Durabilă.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *