Cum să conduci în siguranță, în condiții de vânt puternic

Azi, 12 februarie, pe teritoriul Republicii Moldova se înregistrează vânturi puternice. Deja sunt înregistrate și cazuri de derapare a automobilelor de pe traseu.
Polițiștii de frontieră ce-și desfășurau activitatea în zona de competență, în apropierea localității Petrești, raionul Ungheni, au văzut un autoturism blocat în zăpadă cu roțile din partea dreaptă, iar șoferul nu reușea să-l urnească din loc. Imediat, colegii au fixat funia de tractare din dotare și au readus mijlocul de transport pe partea carosabilă.
În acest sens, Inspectoratul Național de Securitate Publică al Inspectoratului General de Poliție, vine cu câteva recomandări despre cum să conduci în siguranță în condiții de vânt puternic.
  • ține ambele mâini pe volan și circulă cu viteză redusă;
  • fiți foarte atenți la rafalele puternice de vânt în câmp deschis, la intrările și ieșirile de pe poduri sau la încrucișările cu autovehiculele cu gabarit mare;
  • păstrează o distanță mai mare față de alte mașini, în special față de vehicule înalte;
  • fii conștient că, în condiții de vânt puternic, posibil oamenii să nu audă claxonul;
  • evită oprirea sau staționarea în dreptul copacilor de pe marginea drumurilor – vântul puternic îi poate rupe;
  • închide toate ferestrele, pentru a evita rafalele de vânt care pot aduce praf sau alte elemente de afară.

📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *