Azi s-a împlinit 135 de ani de la moartea prințului Constantin Moruzi, proprietarul moșiei Dănuțeni

Azi, 26 februarie, se împlinesc 135 de ani de la trecerea la cele veșnice a prințului Constantin Moruzi, cunoscut și sub numele de Costache Moruz Pecheanu, fost proprietar al moșiei Dănuțeni, ctitor al bisericii „Sf. Irh. Nicolae” din sectorul Dănuțeni al municipiului Ungheni.

Constantin Moruzi a aparținut familiei Mourousis, care a făcut parte dintr-un val de imigranți greci în Moldova. Străbunicul său, Constantin Moruzi, a fost domnitor al Moldovei în perioada 1777-1782. A fost în câteva rânduri (pe perioade scurte de timp) domnitor al Moldovei, apoi al Țării Românești și unchiul său, Alexandru.

Nu se cunoaște data exactă la care s-a născut Constantin Moruzi, care avea să-și petreacă o parte din viață la Dănuțeni. Cel mai probabil, s-a născut în anul 1816 (unele surse menționează anul 1819). Se spune că era un bărbat foarte frumos, dar și mare aventurier. A participat la Revoluția din 1848, apoi la Mișcarea separatistă de la Iași din 3 aprilie 1866, după care a fost nevoit să se refugieze în Basarabia. Aici, pe lângă alte moșii, avea în proprietate și moșia Dănuțeni, pe care a cumpărat-o în 1858 de la hatmanul Iordache Balș.

La Dănuțeni și-a petrecut o parte din copilărie nepoata sa, rămasă orfană, care avea să devină viitoarea regină a Serbiei – Natalia Obrenovici. Dănuțeniul i-a fost aproape și feciorului său – scriitorul Dumitru C. Moruzi, care a lăsat pentru posteritate, în opera sa literară, imagini impresionante ale Dănuțeniului și Ungheniului de altă dată, cu oamenii, tradițiile și obiceiurile sale.
Constantin Moruzi s-a stins din viață pe 26 februarie 1886, la Odesa, fiind înmormântat la Ungheni, în biserica pe care a ctitorit-o.

La momentul de față, o stradă din Ungheni îi poartă numele, iar biblioteca publică din sectorul Dănuțeni poartă numele fiului său, Dumitru C. Moruzi.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *