Protest pașnic în piața mixtă din Ungheni. Producătorii piscicoli nu-și pot vinde producția proprie
„Ne-a ajuns cuțitul la os”. Așa și-au început protestul în primele ore ale dimineții de marți, 10 noiembrie, membrii Asociației Producătorilor Piscicoli ”Acvacultură” din Ungheni.
De doi ani, producătorii nu-și pot vinde peștele
Deja de doi ani, producătorii de pește din raionul Ungheni nu-și pot vinde peștele propriu, crescut în iazurile pe care le dețin, în locul din piața agricolă unde și-l vindeau anterior.
Motivele invocate de către administrația pieței sunt diverse, începând de la faptul că nu există un sistem de canalizare pentru evacuarea rezidurilor, până la lipsa condițiilor sanitar-veterinare și inexistența unei autorizații, spun în unison producătorii.
Sunt deja obosiți de atâta timp de a bate la ușa administrației pieței mixte, pentru a obține mereu același răspuns: „Să treacă în hala prevăzută pentru vânzarea peștelui proaspăt”, replică dată de către directorul pieței, Dumitru Malanciuc.
Producătorii nu sunt mulțumiți de răspunsul dat de administrație, ci propun o soluție prin care vin cu inițiativa de a investi și amenaja spațiului destinat comercializării peștelui viu. „Noi le-am propus să fie amenajate gherete, pentru a nu sta cu ligheanul cu pește pe masă, dar tot nu le-a convenit oferta noastră”, a precizat Oxana Gorea, membră a asociației producătorilor piscicoli.
Ce zice administrația pieței
„Noi avem locuri autorizate unde se respectă cerințele sanitar- veterinare, unde sunt toate condițiile – în hala de pește. Pot să ia în arendă un loc de la proprietarul halei și să-și vândă producția. Din lipsa unui sistem de canalizare în sectorul agricol, noi nu putem oferi locuri pentru vânzarea peștelui acolo”, a declarat pentru ”Expresul”, Dumitru Malanciuc.
Protestatarii au însă viziuni diferite față de ideile expuse de către administratorul pieței. Nu își doresc să se conformeze cerințelor expuse. Mai ales că nu sunt de acord să se supună în totalitate condițiilor de către proprietarul halei și anume a taxelor și tarifelor impuse de către dânsul.
Își cer dreptul de a avea locul lor personal pentru a-și realiza producția de pește. Chiar sunt dispuși să investească banii proprii pentru a-și crea condițiile necesare. „Am avut discuții și la și cu președintele raionului, și cu primarul. Parcă se mai aplanase conflictul. A venit toamna, este sezonul de vânzare a peștelui și iată că a reapărut problema”, afirmă directorul pieței.
Indignați de faptul că administrația îi ignoră, au ieșit, totuși, să protesteze în speranța de a se face auziți și de a se soluționa cumva problema lor.
„De atâția ani am vândut peștele și pe ploaie și pe ninsoare, nimeni nu s-a gândit să ne construiască măcar un acoperiș”
„Se discută la nivel local despre oportunitățile create pentru tinerii antreprenori, referitor la piața de desfacere. Eu sunt tânăr antreprenor și nu mi se oferă șansa de a comercializa ceea ce produc. Multe vorbe, dar nu avem deloc susținere”, se arată dezamăgit și proprietarul a două iazuri din Zagarancea și Mănoilești, Vladimir Mutu.
Un alt producător piscicol din Bușila, Ilie Vetrici, afirmă că mai mulți ani a lucrat în Rusia, iar banii agonisiți i-a investit în iaz. „Am pierdut ani, momente petrecute cu familia pentru a câștiga un ban și a-mi iniția și dezvolta o afaceree, când colo eu ce fac? Nu am nici măcar un loc în care să-mi realizez peștele care e producție proprie”, se indignează și dânsul. Bărbatul se întreabă unde e dreptatea: „De ce proprietarul halei are autorizația de a se extinde, construindu-și o a doua gheretă aici, alături, iar noi nu?”
Apropo, Asociația Producătorilor Piscicoli a depus la 15 octombrie și un demers către administrația pieței pentru de a le permite amenajarea sectorului piscicol din piața agricolă. Până la data de 10 noiembrie nu au primit nici un răspuns. „Ne ignoră total”, spune Mihail Filimon, președintele asociației. Totodată au solicitat și implicarea autorităților publice locale întru soluționarea acestei situații de ”lezare a drepturilor producătorilor piscicoli locali de a-și realize marfa produsă la piața agricolă”.
Producătorii au și un proiect schițat pe hârtie în care este arătată modelul noii hale de pește, pentru care sunt, cu toții, dispuși să investească. ”Însă la moment, totul rămâne pe hârtie”, spune președintele asociației.
„De atâția ani am vândut peștele și pe ploaie și pe ninsoare, nimeni nu s-a gândit să ne construiască măcar un acoperiș. Doar achitam și noi o taxă, care era 100 de lei, mai mare decât alți comercianți”, spun la unison protestatarii.
Autor: Tatiana Tesliuc
Lasă un răspuns