Premieră pentru Vinul Moldovei. Vinurile moldovenești au fost incluse în „Top 50 cele mai apreciate vinuri”

La „Sélections Mondiales des Vins Canada” – cea mai apreciată competiție din America de Nord, cinci vinuri produse în Republica Moldova au luat câte un Grand Gold – cea mai înaltă distincție acordată,  astfel intrând în „Top 50 cele mai apreciate vinuri”.

Lista vinurilor ce au luat Grand Gold:
– Aurore Syrah – Cabernet Sauvignon (2017), Fautor Winery;
– Imperial Vin Cabernet Reserve (2018), Imperial Vin Group;
– Roșu de Bulboaca Limited Edition (2016), Castel Mimi;
– Novak Red Blend #2 (2017), Novak Winery;
– Saperavi (2018), Gitana Winery)

În același timp, la finalul lunii noiembrie, Vinul Moldovei a stabilit un nou record la concursul internațional „Galicja Vitis” din Polonia,  unde a luat 72 de medalii de aur, dintre care 3 Champion Grand Gold și 1 Champion Gold .

De cea mai înaltă distincție – Champion Grand Gold – s-au învrednicit:
– Traminer Late Harvest, Fautor Winery;
– Illustro Cabernet Sauvignon Merlot, Fautor Winery;
– Ialoveni Tare, Vinăria Ialoveni.

„În ciuda perioadei actuale marcate de schimbări majore pe plan mondial, munca depusă de membrii industrie vinicole este apreciată la nivel internațional. Noile succese înregistrate atât la cea mai mare competiție din America de Nord, „Sélections Mondiales des Vins Canada”, cât și la Galijca Vitis din Polonia denotă calitate înaltă a vinurilor moldovenești și este un pas sigur pentru consolidarea imaginii brandului vinicol de țară, care cu siguranță, va aduce cu sine și creșterea exporturilor vinurilor de calitate. Oficiul Național al Viei și Vinului va continua să susțină participarea vinificatorilor moldoveni la cele mai importante  concursuri internaționale de profil”, a menționat Irina Bîstrițchi, director adjunct, Oficiul Național al Viei și Vinului

Oficiul Național al Viei și Vinului (ONVV) este expertul nr.1 în sectorul vitivinicol, care contribuie la reglementarea și dezvoltarea domeniului, servind drept platformă pentru acțiunea comună a tuturor celor implicați în creșterea competitivității produselor vinicole, valorificarea autenticității și orientarea spre consumator. Printre obiectivele sale de bază se numără diversificarea piețelor de desfacere și promovarea vinurilor moldovenești prin programul național și brandul național vinicol „Vinul Moldovei. O legendă vie”.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *