Ala Mutilica: Oferă micului tău univers iubire și înțelegere

Nu cred că fericirea este un lucru spontan. Fericirea este rezultatul a ceea ce faci, de fapt. Dacă vă gândiți mai bine, toți cei pe care îi întâlniți se tem de ceva, iubesc ceva ce au pierdut. Important e să nu uitați lecția pe care ați învățat-o când ați pierdut. În timp ce alergăm după plăceri mari, pierdem micile plăceri ale vieții. Nu lăsați niciodată o mică dispută să vă rănească marea prietenie.

Oferă-le celor dragi mult mai mult decât se așteaptă. Deschideți brațele către schimbări, dar nu lăsați principiile să vă zboare între brațe. Faceți ceea ce trebuie, indiferent de ce vor crede alții. Ocazional, rămâi singur și ascultă-te. Ascultă ce-ți spune inima și sufletul. Fii umil și amabil, dar nu face compromisuri. Nu lăsați buruienile să crească în jurul viselor. Nu uitați că modul în care spuneți ceva este la fel de important ca ceea ce spuneți. Nu pierde timpul în așteptarea inspirației, ci începe să creezi, inspirația va veni de la sine. Acceptați critici. Evitați o viață fără scop. Și ori de câte ori îți va rupe inima, nu renunța niciodată la iubire.

Există momente în care te simți fără valoare. Când s-a terminat timpul plângerii de milă, înveți că trebuie să te respecți. Pe măsură ce te respecți, înveți să te ridici de acolo unde simți că nu meriți să stai și te simțeai inutil. E ceva de genul primilor pași. Doare, dar nu ai încotro.

,,Într-o seară am ieșit cu un prieten. Ne-am dus la un restaurant italian. Un copil în vârstă de aproape 10 luni stătea pe scaun, la masa din fața mea. Tatăl, mama și bunica stau și ei la masă. Copilul are mâncare în fața lui, mănâncă cu mâna. Dar dacă o bucată o duce cu bine la gură, celelalte două dintre mușcături cad pe masă și de acolo sub masă. Mama și tatăl nu sunt deloc deranjați, văd un zâmbet larg pe chipul bunicii. Maturii continuă să vorbească între ei. Când mâncarea din fața lui este terminată, copilului i se oferă o nouă porție. Nici chelnerii, nici părinții și nici clienții de acolo nu văd nicio ciudățenie în toate acestea. Mă uit la băiat, mulțumit de privirea mea, băiatul îmi zâmbește. Mă gândeam în sinea mea că e păcat de ospătari, pentru că partea de jos a mesei s-a transformat într-o gunoiște. Cred că eram unica, care în loc să savureze cina, era deranjată atât de comportamentul copilului, cât și al adulților. După ce au luat masa, ei și-au băut cafeaua. Mama scoase un sul de prosoape de hârtie pe care îl aduse cu ea, tatăl trase scaunul copilului într-o parte și, în 3 minute, masa de dedesubt a fost curățată. Nu mai existau fărâmituri pe podea. Niciun ospătar nu s-a oferit în ajutor. Alți clienți, nici măcar nu s-au uitat la mama care curăța podeaua. Au plătit nota, tatăl a vrut să-l ia pe copil în brațe, dar copilul a vrut să fie lăsat singur. Părinții și bunica au ieșit din restaurant iar copilul se târa în fața lor. Unii clienți din restaurant aveau un zâmbet ușor pe fețe. Ceea ce am înțeles, mult mai târziu însă era faptul că copilul a fost considerat important. Acceptat așa cum era, apreciat, de încredere, evaluat și exista atât ca individ, cât și ca parte a ,,NOI”. Era fericit. Avea un mediu care i-a permis să existe și să aibă viață proprie.

Un eveniment simplu. Dar a avut mult sens pentru mine. Și a schimbat multe. Când devii părinte nu trebuie să te gândești la ce ai renunțat pentru a avea un copil, ci să te bucuri la toate câte ai câștigat după nașterea lui”

Se spune că a avea un copil înseamnă de a primi oportunitatea de a te plimba din nou prin copilărie. De a face iarăsi primii pași, de a spune primele cuvinte, de a reveni la școală și de a începe o viață mai bună și plină de sens.

Johann Wolfgang von Goethe spunea: ,,Există doar două moșteniri de durată pe care sperăm să le oferim copiilor noștri. Unul dintre acestea este rădăcini, iar celelalte, aripi” Așa că, drag citator, nu uita: ,,Pentru copilul tău tu vei fi primul lui pupic, prima lui dragoste, primul lui prieten. Tu ești părintele lui și el este întreaga ta lume. El este micul tău univers”.

Morala: ,,Nu există o revelație mai profundă a sufletului unei societăți decât felul în care își tratează copiii. Dacă ești părinte, deschide-i copilului ușile către direcții necunoscute pe care să le poată explora. Nu fă să-i fie frică de necunoscut, acordă-i susținere. Patrimoniul și idealurile noastre, codul și standardele noastre – lucrurile în care trăim și învățăm copiii noștri – sunt păstrate sau diminuate prin cât de liber schimbăm idei și sentimente.”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *