Călărășenii vor fi implicați altfel în ceea ce privește eficiența energetică

Imagine simbol: www.zf.ro

Imagine simbol: www.zf.ro

La Călărași, cetățenii vor putea să se implice pentru a aduce o schimbare orașului în care trăiesc. Și asta pentru că, aici, luni, 21 septembrie, a fost lansat proiectul „Promovarea eficienței energetice în raionul Călărași (PEE-CĂLĂRAȘI)”, implementat de Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) “Viitorul”.
Ca rezultat, IDIS „Viitorul” a creat un parteneriat cu Asociația Obștească a Părinților Liceului Teoretic ”Mihai Sadoveanu” din orașul Călărași și Primăria orașului Călărași, în vederea implementării proiectului respectiv.
Obiectivele acestui proiect sunt de a contribuirea la analiza situației actuale în domeniul eficienței energetice din orașul Călărași și de a stabili perspectivele de dezvoltare, precum și asigurarea dezvoltării capacităților a 20 CSO din raionul Călărași.
Iar pe parcursul celor 13 luni de implementare a proiectului, în Călărași vor fi organizate un șir de activități: workshopuri cu elevii, cadrele didactice din școli; mese rotunde, dezbateri publice cu cetățenii; seminare de instruire cu reprezentanții societății civile; ora planetei cu elevii și instituțiile publice; concursuri de eseu, pictură, dezbateri, etc.
”Prin desfășurarea activităților se dorește implicarea cetățenilor în vederea analizei situației actuale în domeniul eficienței energetice din orașul Călărași și stabilirea perspectivelor de dezvoltare”, se arată într-un comunicat al IDIS ”Viitorul”.
De asemenea, prin activități de consolidare a capacităților se dorește abilitarea cetățenilor cu cunoștințe în vederea implicării lor în procesul de luare a deciziilor. Totodată, implicarea cetățenilor și a reprezentanților societății civile în monitorizarea procedurilor de achiziții în cadrul proiectelor investiționale. Totodată, proiectul va pune accent pe diseminarea bunelor practici și identificarea modelelor de afaceri și a oportunităților de afaceri în sectorul energetic și în domeniile conexe. În acest context, va fi elaborată antologia de bune practici și va fi organizat Forumul pe eficiență energetic (EE) în Călărași.
O componentă importantă a proiectului este promovarea comportamentului eficient din punct de vedere energetic și sensibilizarea opiniei publice privind necesitatea eficientizării consumului de energie. În acest context, vor fi desfășurate activități cu copii, dar și se vor elabora și distribui materiale pentru campania, cu genericul: „Consumă logic, ecologic”.
Proiectul „Promovarea eficienței energetice în raionul Călărași (PEE-CĂLĂRAȘI)” este implementat de IDIS “Viitorul” în cadrul Programul de Granturi Locale, lansat în baza Cadrului Unic de Sprijin al Uniunii Europene (UE), acordat pentru Republica Moldova (2017-2020) din cadrul Instrumentului European de Vecinătate, prin intermediul proiectului „Abilitarea cetățenilor în Republica Moldova” (2019-2021), finanțat de UE și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ Moldova). Partenerul proiectului pentru Regiunea de Dezvoltare Centru este Asociația pentru Guvernare Eficientă și Responsabilă AGER în colaborare cu Asociația Obștească Agenția pentru Dezvoltare Regională „Habitat”.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *