Ajutor în lupta cu infecția COVID-19. În ce constă donația și unde va merge

Pe 31 iulie, UNICEF Moldova a donat Primăriei Ungheni câte 800 de salopete medicale și  halate, toate de unică folosință, în cadrul Programului ”EU4Moldova: regiuni-cheie” (UE pentru Moldova: regiuni-cheie), se anunță  pe pagina de facebook a Primăriei municipiului Ungheni.
Suma totală a donației este de 168 mii 800 lei și este destinată medicilor din prima linie, care luptă, deja de peste patru luni, cu infecția COVID-19.
”Este o donație mai mult decât binevenită, pentru care suntem foarte recunoscători”, a declarat directorul Spitalului Raional Ungheni, Andrei Alexeev.
Potrivit dânsului, la momentul de față, sunt internați în spital 34 de pacienți infectați cu COVID-19. Două secții spitalicești – boli cronice și pediatrie – au fost deja transformate în  secții COVID-19. Se pregătește o nouă secție – neurologie, să fie transformată în secție COVID-19.
La data de 1 august, numărul cazurilor de infecție COVID-19 în raionul Ungheni depășise cifra de 200 (202), iar al celor tratate – 128.
În aceeași zi de 31 iulie, toate cele 1600 de salopete și halate au fost transmise Consiliului Raional, pentru a fi repartizate ulterior instituțiilor medicale din raion care au nevoie de ele, menționează sursa citată.


Reamintim că Ungheniul, alături de Cahul, sunt cele două localități care beneficiază de Programul ”EU4Moldova: regiuni-cheie”.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *