MOLDPRES: Legislația electorală ar putea fi modificată

Imagine: binor.ro

Foto: IPN

Un proiect de lege pentru modificarea Codului electoral, Codului contravențional și Codului serviciilor media audiovizuale a fost votat în prima lectură de Legislativ, informează Moldpres.md
Astfel, se propune introducerea în Codul electoral a interdicției de a utiliza în campania electorală și în cadrul acțiunilor de agitație electorală a discursului bazat pe ură sau instigator la discriminare, iar în Codul contravențional introducerea sancțiunilor pentru asemenea acțiuni.
De asemenea, sunt prevăzute sancțiuni pentru implicarea cultelor religioase în campania electorală, transportarea organizată a alegătorilor la secțiile de votare dacă aceasta are ca scop să-i determine să voteze pentru un concurent anume, implicarea organizațiilor necomerciale, de binefacere și sindicale în campania electorală, nereflectarea corectă a campaniei de către instituțiile media.
Proiectul conține și alte modificări, inclusiv acordarea alegătorului cu dizabilități a dreptului să aplice facsimilul în loc de semnătură, acordarea dreptului de acces la listele electorale depline observatorilor, prin semnarea unei declarații de confidențialitate, reglementarea expresă a zilei când începe campania electorală pentru turul doi de scrutin, reducerea timpului destinat votării, stabilirea expresă a termenelor când pot fi nimicite listele electorale etc.
O altă propunere prevede stabilirea orelor de votare de la 8.00 până la 20.00 și nu între orele 07.00-21.00 cum este în prezent.
De asemenea, se propune stabilirea unor norme clare referitoare la conținutul și modalitatea efectuării publicității electorale, procedurii de contestații, precum și a sancțiunilor pentru grupurile de inițiativă, concurenții electorali, funcționarii electorali, instituțiile media.
Proiectul de lege urmează a fi votat și în lectura a doua.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

deneme bonusu veren siteler |
casino siteleri |
şans casino |
vidobet |
vidobet |
vidobet güncel giriş |
vidobet giriş |
casinolevant |
casinolevant |
casinolevant |
şans casino |
şans casino |
casinolevant giriş |
casino şans |
şans casino giriş |
casino levant |
casino şans |
casino şans |
bahislion |
boostaro |
casinolevant giriş |
casinolevant |
casino şans |
casinolevant giriş |
şanscasino |
sosyobase |
En Güvenilir Casino |
lisanslı siteler |
vidobet |
vidobet giriş |
casino siteleri |
bahis siteleri |
güvenilir bahis siteleri |
casino siteleri en iyi |
bahis siteleri |
deneme bonusu veren yeni siteler |
deneme bonusu veren siteler |
deneme bonusu veren yeni siteler |
deneme bonusu veren siteler |
deneme bonusu veren yeni siteler |
deneme bonusu veren siteler